China îndeamnă Statele Unite şi Coreea de Nord să evite acţiunile provocatoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

China îndeamnă Statele Unite şi Coreea de Nord să evite acţiunile provocatoare

03 Mai 2017 / 22:47 2317 accesări
Geng Shuang, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe

Geng Shuang, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe

China a îndemnat, miercuri seară, Statele Unite şi Coreea de Nord să dea dovadă de reţinere şi să înceteze acţiunile provocatoare, pentru evitarea unui conflict, relatează site-ul agenţiei Reuters.

"Sarcina urgentă este diminuarea tensiunilor şi reluarea discuţiilor", a declarat Geng Shuang, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, cerând "evitarea acţiunilor provocatoare" în contextul unei situaţii "extrem de complexe şi sensibile".

"Îndemnăm din nou toate părţile relevante să păstreze calmul şi să dea dovadă de reţinere, să evite acţiunile provocatoare, să depună eforturi pentru crearea unei atmosfere de contact şi dialog, să revină cât mai curând la dialog şi negocieri", a adăugat Shuang.

Coreea de Nord a efectuat recent o serie de teste balistice. Regimul stalinist de la Phenian a avertizat că ar putea efectua şi un test nuclear militar.

Administraţia Donald Trump a ameninţat cu o intervenţie militară şi a trimis un portavion, grupul naval aferent şi un submarin militar în largul Peninsulei Coreea.



12