Guvernul chinez se pregăteşte să autorizeze adoptarea unui număr mare de copii ai căror părinţi au murit în urma cutremurului din provincia Sichuan, a anunţat, vineri, agenţia China Nouă. Potrivit unei estimări oficiale, catastrofa a provocat peste 50.000 de morţi, iar bilanţul riscă să crească întrucît zeci de mii de persoane sînt în continuare prinse sub dărîmături. Organizaţii din China, dar şi din străinătate, au propus deja adoptarea acestor copii, a precizat agenţia, adăugînd că Guvernul este dispus să analizeze cererile provenind de la “persoane calificate”. În aşteptarea unei eventuale adopţii, orfanii vor fi încredinţaţi biroului local al Ministerului pentru Afaceri Civile. De la sfîrşitul lui 2006, China şi-a înăsprit regulile privind adopţiile pentru străini, cerînd ca aceste cupluri să fie căsătorite de mai mulţi ani, să aibă un nivel de trai ridicat şi să nu fie obeze. Numărul copiilor chinezi adoptaţi de străini pe o perioadă de zece ani înaintea acestei modificări este estimat la peste 50.000.
Guvernul chinez a ordonat, vineri, demararea unei anchete care să determine motivele pentru care numeroase şcoli au fost distruse în urma seismului înregistrat în sud-vestul ţării şi a ameninţat cu sancţionarea eventualilor responsabili, după ce mai mulţi părinţi au acuzat calitatea construcţiilor şcolare care s-au prăbuşit în cîteva secunde. Cererea de anchetă, adresată autorităţilor locale, a fost formulată de Ministerul Locuinţelor şi Dezvoltării Urbane şi Rurale (MOHURD), a precizat China Nouă. În urma seismului, 900 de copii au fost prinşi sub dărîmături la Juyuan, 1.000 la Mianyang, 200 la Hanwang şi probabil mulţi alţii, conform estimărilor. Alte imobile aflate în apropierea acestor şcoli nu au fost atît de grav avariate, de exemplu la Juyuan, unde părinţii se întrebau de ce a fost distrus tocmai colegiul.
Autorităţile chineze se mai confruntă cu o problemă în urma seismului de luni. Poliţia chineză a avertizat cetăţenii să nu răspundă sutelor de mesaje text pe care le-ar putea primi pe telefoanele mobile de la infractori care pretind că ar fi victime ale seismului şi solicită depunerea ajutorelor financiare în conturi private. Infractorii încearcă în acest mod să profite de pe urma valului de solidaritate din China. Donaţiile private, în bani şi bunuri pentru regiunile sinistrate, au ajuns, joi, la un total de 186 milioane de dolari, a anunţat Ministerul de Interne chinez. Generozitatea chinezilor este cu atît mai surprinzătoare cu cît ţara nu are tradiţia filantropiei şi cetăţenii săi se numără, de cele mai multe ori, în rîndul primei generaţii care a ieşit din sărăcie.
Ieri, autorităţile chineze au anunţat că în decursul a 24 de ore se înregistraseră 122 de replici seismice, dintre care unele cu o magnitudine mare, de 5,9 grade pe Scara Richter. De fapt, de la producerea seismului şi pînă joi noapte au fost înregistrate peste 4.000 de replici. Mai multe autovehicule au fost îngropate, vineri, în urma unei alunecări de teren produsă în provincia Sichuan de o replică puternică a seismului de luni, a relatat agenţia China Nouă, care a precizat că nu deţine informaţii privind eventuale victime. Replica, cu o intensitate de 5,9 grade, s-a produs în regiunea Lixian şi a antrenat o alunecare de teren care a blocat şoselele şi a afectat liniile de comunicaţii.
Undele seismice generate de cutremurul produs luni în China au făcut înconjurul Pămîntului de două ori, ceea ce demonstrează magnitudinea puternică a seismului, a anunţat, vineri, un institut japonez. Observatorul seismologic Matsushiro din Tokio a detectat unde de suprafaţă produse de seism la ora 15.41 (06.41 GMT), la 13 minute după ce cutremurul a devastat, luni, provincia chineză Sichuan. Seismografele institutului, plasate într-un tunel sub pămînt, au măsurat aceleaşi unde în două rînduri, prima dată timp de 90 de minute după detectarea lor şi a doua oară din nou timp 90 de minute. Potrivit cercetătorilor institutului, aceste unde seismice au făcut înconjurul lumii, China, Japonia, apoi traversînd Oceanul Pacific pînă la America, trecînd Oceanul Atlantic, Africa, revenind pînă la Atlantic, Africa şi din nou în Asia. Numai seismele cu magnitudinea de peste 8 grade pe Scara Richter sînt capabile de obicei să genereze unde care să facă înconjurul planetei.