Cîteva mii de persoane sînt ţinute în carantină în oraşul Ziketan, una dintre prefecturile autonome tibetane din Qinghai, în nord-vestul Chinei, după ce un bărbat de 32 de ani a murit de ciumă pulmonară. Duminică seară, agenţia oficială de presă chineză a mai anunţat că un vecin al primei victime, un bărbat de 37 de ani, a murit după ce a contractat aceeaşi boală. Totodată, alte 11 persoane, rude ale primei victime, au fost diagnsticate cu ciumă pulmonară. Potrivit autorităţilor din China, bărbatul era păstor şi locuia într-o zonă populată, în mare parte, de tibetani. Autorităţile susţin că există suficiente provizii pentru a-i hrăni pe cei aproximativ 10.000 de oameni aflaţi în carantină. Autorităţile sanitare nu au precizat cînd vor fi ridicate măsurile de carantină, dar au cerut tuturor persoanelor care au fost la Ziketan după data de 16 iulie să se prezinte imediat la medic în cazul în care tuşesc sau au temperatură.
Legată în parte de condiţiile de viaţă insalubre, pesta se transmite de la şobolani la om, prin intermediul puricilor care părăsesc corpul şobolanilor morţi. Cea mai periculoasă formă este cea pulmonară, foarte contagioasă, care se transmite şi pe cale aeriană de la om la om. Primele simptome ale bolii sînt febră, dureri de cap şi dificultăţi respiratorii. Pacienţii cu ciumă pulmonară trebuie să primească tratament în 24 de ore de la primele simptome, pentru a putea supravieţui. În afară de ciuma pulmonară, China are probleme şi cu controlul răspîndirii gripei porcine, numărul total de pacienţi infectaţi cu noul virus gripal fiind de peste 5.700.