China va încerca să consolideze puterea lui Kim Jong-un în Coreea de Nord

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

China va încerca să consolideze puterea lui Kim Jong-un în Coreea de Nord

Externe 12 Ianuarie 2012 / 00:00 306 accesări

China, care a anticipat mai de mult moartea lui Kim Jong-il şi perioada de tranziţie din Coreea de Nord, va face totul pentru a consolida instalarea fiului acestuia la conducerea acestei ţări aliate, imprevizibile şi care deţine arma nucleară. Decesul pe 17 decembrie al ”liderului iubit” nu a luat China prin surprindere, dovadă fiind rapiditatea cu care şi-a exprimat ”condoleanţe profunde”, l-a recunoscut pe Kim Jong-un şi şi-a exprimat, ulterior, grija faţă de stabilitatea Coreei de Nord. ”Chinezii se pregăteau de decesul lui Kim Jong-il împreună cu nord-coreenii”, afirmă Scott Bruce de la Universitatea din San Francisco. ”Călătoriile în China ale lui Kim Jong-il din ultimii trei ani par a fi motivate parţial de pregătirile pentru succesiunea sa”, subliniază el. Iar Kim Jong-il, afectat de un atac cerebral în 2008, a efectuat cel puţin patru vizite în decurs de aproape un an, până în vara lui 2011, la marele său aliat şi cel mai important furnizor de ajutoare pentru ţara sa. De asemenea, fiul său cel mic pare că s-a întâlnit cu o delegaţie formată din oficiali chinezi de rang înalt la Phenian, la sfârşitul lui 2010. ”Aceasta i-a acordat binecuvântarea Beijingului pentru cea de a treia generaţie a familiei Kim”, adaugă analistul.

Nimeni nu se îndoieşte că China va supraveghea gesturile noii conduceri, mai extinse, de cealaltă parte a frontierei comune de 1.400 de kilometri. Însă Beijingul va încerca, de asemenea, să joace un rol sporit, potrivit unor experţi care, la fel ca Scott Bruce, văd China punând Coreea de Nord şi mai mult sub atenţie, pentru a se asigura că acest stat nu se prăbuşeşte. Pentru China, stabilitatea vecinului său este cu atât mai crucială în acest an, de reînnoire a echipelor comuniste aflate la conducere la Beijing şi de relansare a creşterii economice. Ea este îngrijorată de ideea unei prăbuşiri a Coreei de Nord, care ar însemna riscul refugiaţilor, armelor nucleare scăpate de sub orice control, haos economic regional şi staţionarea de militari americani în Peninsula Coreea, afirmă John Feffer, coordonator al Foreign Policy in Focus, cu sediul la Washington. China vrea de asemenea să îşi păstreze rolul de intermediar esenţial în dosarul nuclear nord-coreean şi în negocierile multilaterale pe care le găzduieşte şi pe care vrea să le relanseze. Astfel, prioritatea sa este nu doar o liniştire, aşa cum a spus-o interlocutorilor săi japonezi, americani şi sud-coreeni după moartea lui Kim Jong-il, ci şi, în măsura posibilului, controlarea procesului de succesiune din Coreea de Nord. China va încerca să injecteze suficiente resurse şi expertiză în Coreea de Nord, cu scopul de a pune această ţară pe picioare, apreciază experţii. În schimbul lor, Beijingul a negociat acorduri favorabile în domeniul extracţiei de cupru, cărbune şi chiar terenuri rare şi a obţinut acces la porturi, ca cel de la Rajin (est), care îi oferă acces la Marea Japoniei, timp de zece ani. Creşterea la un nivel exprimat cu două cifre a schimburilor comerciale, care au alimentat o corupţie ce face să huzurească elitele nord-coreene, ar urma să continue. ”China este pregătită să susţină Phenianul în reformele vizând stabilitatea”, confirmă Jia Qingguo de la Universitatea din Beijing. ”Bineînţeles, Guvernul chinez este îngrijorat. Baza puterii lui Kim Jong-un nu este destul de solidă. Acesta este lucrul cel mai îngrijorător”, a subliniat el.

Autorităţile nord-coreene vor condamna la muncă silnică persoanele care nu l-au plâns în public pe liderul Kim Jong-il, a scris, ieri, un cotidian sud-coreean. Vor fi impuse pedepse de cel puţin şase luni. Cotidianul mai spune că persoanele care au participat la plângerea liderului dar s-a constatat că nu au plâns cu adevărat vor fi trimise în tabere de reeducare. Pe de altă parte, agenţia nord-coreeană KCNA a spus că ”moartea lui Kim Jong-il a fost marcată de scăderea drastică a temperaturilor, de urşi în doliu şi apariţia unor stoluri de corbi”.



12