Atacurile online împotriva Google şi a altor zeci de corporaţii americane ar fi fost lansate de pe calculatoare de la două instituţii de învăţământ din China, una din ele fiind foarte apropiată de armata chineză. Atacurile, comise cu scopul de a fura secrete comerciale, coduri şi de a captura e-mailuri ale activiştilor chinezi pentru drepturile omului, ar fi început din aprilie şi nu după câteva luni, aşa cum se crezuse anterior. Atacuri sofisticate provenind probabil din China au vizat firma Google şi alte companii, potrivit gigantului american. Experţi în securitate electronică, printre care şi anchetatori de la Agenţia Naţională de Securitate, au depus eforturi pentru a identifica sursa atacurilor. Până recent, indiciile descoperite sugerau doar implicarea unor servere din Taiwan.
Şcolile chineze care ar fi implicate sunt Universitatea Shanghai Jiaotong şi Şcoala Profesională Lanxiang, potrivit unor surse din cadrul anchetei, care au solicitat anonimatul. Probele strânse de un contractor al armatei americane care s-a confruntat cu aceleaşi atacuri ca şi Google i-a făcut pe anchetatori să suspecteze chiar o legătură cu o anumită clasă de informatică, la care preda un profesor ucrainean de la şcoala profesională. Jiaotong deţine unul dintre programele cele mai avansate de informatică. Doar cu câteva săptămâni înainte, studenţii săi câştigaseră un concurs de programare organizat de IBM, clasându-se în faţa Universităţii Stanford şi a altor instituţii de învăţământ de prestigiu. Lanxiang, din provincia Shandong, în estul Chinei, este o importantă şcoală profesională înfiinţată cu sprijin militar, care pregăteşte un anumit număr de informaticieni pentru a lucra în armată. Reţeaua de calculatoare a şcolii este operată de o companie apropiată de Baidu, motorul de căutare dominant în China şi competitor al Google.