Chinezi şi indieni, forţa de muncă a României

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Chinezi şi indieni, forţa de muncă a României

Politică 05 Noiembrie 2007 / 00:00 760 accesări

Criza forţei de muncă de pe piaţa românească a devenit o realitate care nu mai poate fi ignorată. În timp ce multe ţări din Uniunea Europeană au impus măsuri de interdicţie la muncă pentru România şi Bulgaria, ţara noastră a ales să îşi deschidă porţile în speranţa unui impact pozitiv asupra propriei economii. Cum fenomenul este în plină expansiune, iar această criză se va adînci în rîndul tuturor statelor din sud - estul Europei, specialiştii români apreciază că deficitul de muncă ar putea fi acoperit cu lucrători chinezi, indieni sau din fostele state sovietice. Chiar dacă numărul mare de români plecaţi în străinătate a lasat un gol imens în construcţii, textile şi turism, autorităţile încearcă şi alte soluţii pentru rezolvarea crizei. Ministrul Muncii, Paul Pacuraru, a declarat că ţara noastră trebuie să elaboreze o strategie guvernamentală pentru a readuce muncitorii care lucrează în Occident. \"România are o strategie de imigrare, dar care este în stare conceptuală. Vom fi obligaţi să aducem forţă de muncă, deoarece dezvoltarea economică reclamă acest lucru, dar nu ştim de unde\", a declarat Păcuraru. El a recunoscut că România începe să se confrunte cu o criză a forţei de muncă, situaţia fiind acută şi în cazul Bulgariei. Specialiştii în piaţa muncii susţin că la nivelul întregii Europe este nevoie de circa 20 de milioane de noi angajaţi, cei mai mulţi urmînd a fi aduşi din state precum China, Pakistan, India şi Uzbekistan.



12