• BANI DE LA CHINEZI • Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat, sâmbătă, că o companie din China, Nuclear PowerEngineering (CNPEC), este interesată să investească în Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, Ion Ariton adăugând că, până în octombrie, ar putea fi semnat acordul de confidenţialitate cu compania chineză. „Compania chineză şi-a exprimat interesul pentru proiectul nostru de la Cernavodă. În acest sens, am convenit ca, în următoarea perioadă, discuţiile tehnice să continue, astfel încât, în luna octombrie, să se semneze acordul de confidenţialitate, care va permite continuarea negocierilor şi intrarea în proiect a companiei China Nuclear Power Engineering, alături de ceilalţi parteneri, Arcelor Mittal, Enel şi Nuclearelectrica”, a arătat Ariton. Ministrul Economiei s-a întâlnit, în cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează în China, cu conducerea grupului Guangdong Nuclear Power, din care face parte CNPEC, care a fost înfiinţată la 20 februarie 2004, fiind una dintre cele mai importante companii chineze din domeniul energiei nucleare.
• PERFORMANŢE ENERGETICE • Principalele activităţi ale companiei sunt contractarea, construirea, managementul, consultanţa, supravegherea de proiecte industriale şi civile din domeniul energiei nucleare, energie convenţională, aprovizionarea cu agent termic, alimentare hidraulică, proiecte de evacuare a apei, importul şi exportul de produse şi tehnologii, achiziţionarea şi vânzarea de echipamente electrice şi materiale. Compania a participat la realizarea mai multor centrale nucleare în China, respectiv LingAo II, dată în folosinţă în anul 2010, Honyahne, Yangjiang, Ningde şi Taishan. Până în prezent, compania chineză a desfăşurat două runde de discuţii cu partea română despre proiectul de la Cernavodă, prima la Beijing, în luna mai 2011, iar a doua la Bucureşti, la începutul lunii iulie 2011. De acest proiect s-au arătat interesate mai multe companii din Japonia, China, Coreea şi SUA. Unităţile nucleare 3 şi 4 vor avea o putere instalată de 720 MW fiecare şi vor dubla capacitatea de producţie a centralei de la Cernavodă. Cele două reactoare nucleare funcţionale ale centralei de la Cernavodă asigură aproape 20% din necesarul de electricitate la nivel naţional.