După ce investițiile europene în România, din ultima vreme, au scăzut considerabil, China se pregătește să investească masiv în țara noastră. În urmă cu aproximativ două luni, asiaticii au spart gheața cu proiectul de construire a reactoarelor 3 și 4 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă, iar în prezent, chinezii se pregătesc să bage șase miliarde de euro în energie și infrastructură. Această veste a fost anunțată de către premierul Victor Ponta în ședința de Guvern de ieri.
PROIECT DE ANVERGURĂ Șeful Executivului a declarat că, în contextul geopolitic actual, statul român susține sancțiunile economice impuse Rusiei și, din acest motiv, este necesar să fie identificate noi piețe de desfacere. „Proiectele pe care le avem în derulare înseamnă locuri de muncă, independenţă energetică pentru România şi posibilitatea de a completa ceea ce primim din fonduri europene şi din fonduri bugetare pentru îmbunătăţirea infrastructurii. Nu este nimic anormal. Atât Statele Unite ale Americii, cât şi Uniunea Europeană au parteneriat strategic cu China. Dacă noi reuşim să avem investiţii, este un lucru important şi mi-aş dori ca relaţiile noastre economice cu alte ţări din afara UE să ne ajute în egală măsură în dezvoltarea economică, cu atât mai mult cu cât România susţine şi crede că sunt necesare noi sancţiuni economice împotriva Federaţiei Ruse pentru încălcarea dreptului internaţional şi implicarea în criza din estul Ucrainei”, a afirmat Ponta. În acest context, premierul a mai adăugat că, pentru ca țara noastră să continue creşterea economică, este necesar ca și producătorii români să găsească noi surse de investiții, precum China.