Premierul a salutat “venirea” chinezilor pe piaţa românească. La deschiderea Chinatown-ului din Afumaţi. Emil Boc a făcut o eroare: chinezii n-au venit! Erau aici! Tot aşa şi capitalul investit în acest proiect: banii n-au fost aduşi din China, ci au fost făcuţi aici, în special prin contrabandă, neplata TVA şi a altor taxe, evaziune fiscală în masă. Sunt lucruri pe care consilierii premierului ar fi trebuit să le afle de la cei de la care primesc informaţii. Binecuvântând investiţia de la Afumaţi, premierul n-a făcut altceva decât să valideze o stare de fapt.

Relaţiile politice româno-chineze de după Revoluţie au avut şi au ceva curios: deşi ne-am desprins doctrina şi de lumea lor, deşi suntem o naţiune mică, fără un cuvânt de spus pe scena internaţională, în comparaţie cu forţa tot mai mare pe care o deţin ei, liderii chinezi au rămas cu o slăbiciune inexplicabilă pentru noi. Poate că e vorba de o chestiune sentimentală - încă mai sunt la comandă oameni care au studiat în România, vorbesc româneşte şi iubesc cultura românească. Cine ştie? Cert este că mai toate vizitele la nivel înalt au fost privite de partea chineză cu maximă seriozitate. Am avut privilegiul să mă aflu alături de delegaţiile româneşti, în calitate de jurnalist, la câteva dintre acestea şi să constat exatraordinara disponibilitate a autorităţilor de a strânge o colaborare rămasă mai mereu la stadiul declaraţiilor. China ne-a oferit, imediat după Revoluţie, un ajutor nerambursabil de câteva sute de milioane de dolari. La fiecare vizită ni s-au făcut oferte dintre cele mai serioase: construcţia şoselei de centură a Capitalei, a podului dintre Galaţi şi Brăila, realizarea unei companii mixte de telecomunicaţii - ca să enumăr doar câteva - rămase toate literă moartă din cauza ezitărilor şi neînţelegerilor din partea română. Erau oferte însoţite de finanţări. Cei care le-au rejectat s-au prevalat de argumentul fals că Uniunea Europeană n-ar privi cu ochi buni o asemenea cooperare. De fapt, la originea tuturor acestor eşecuri a stat un lucru ruşinos: convingerea unor factori de decizie că nu se merită să te hazardezi în acţiuni din care nu iese nimic sub raportul clasicei şpăgi: chinezii, cu o economie de stat atent controlată, nu pot da sau lua şpăgi! Un viceprimar al Beijingului care a primit mită de la Coca Cola a fost împuşcat pe un stadion cu public. Anticorupţia chineză lucrează cu cel mai eficient instrument: glonţul! Au fost, sistematic, preferate contracte de genul Bechtel, aducătoare de şpăgi, unora cu companiile chineze - care au construit doar în ultimii zece ani peste 25.000 km de autostrăzi.

Aşa că îndemnul premierului sună cam în gol: ne vom mulţumi cu investitorii chinezi de pe-aici, cei care lucrează eficient - cu banii noştri. Alţii nu vor veni atât timp cât la vârf nu se va manifesta voinţa politică necesară!