Această sintagmă, extrasă dintr-un cunoscut proverb românesc, defineşte exemplar statutul de lider al preşedintelui României şi felul în care înţelege să conducă ţara, de aproape patru ani încoace. Dar ironia unui asemenea enunţ atinge şi electoratul care l-a votat pe Traian Băsescu! Subsemnatul recunoaşte cu sinceritate că s-a numărat printre cei care au suferit de „orbul găinilor” la ultimele alegeri prezidenţiale. Tocmai din acest motiv îmi pun cenuşă pe cap, în mod public, şi nu pot fi suspectat de aroganţă când scriu editorialul de faţă. Toată lumea ştie că, în argoul politic, preşedintelui i se spune „Chioru’” fiindcă are un ochi strâmb, cu care pare să poată privi pe după colţ, de parcă ar fi un fel de periscop… Unii gazetari au făcut chiar comparaţia cu Victor Ciorbea, profeţind că şi Băsescu va avea acelaşi final de carieră politică precum fostul premier ţărănist. Nu ştim şi nu ne preocupă prea tare dacă aşa o fi soarta tuturor „chiorilor” din democraţia originală de la Porţile Orientului! Dar mai interesant decât destinul politic al unui chior, simpatizat astăzi de coafeze, chelneri şi semidocţi, ar fi să înţelegem cum reuşeşte el să ne conducă destinele ca si când am fi toţi „orbi”… Cine este neatent, grăbit sau ignorant, nu apucă să observe, de pildă, că jocul politic de glezne al preşedintelui s-a accentuat în ultima vreme. De ce, oare? Păi, fie chiar şi un modest cititor de ziare şi-ar putea da seama, dacă este cât de cât informat, că apropiata campanie electorală îl face pe Băsescu mai activ, dar nu aşa cum se vede cu ochiul liber! La nivelul declaraţiilor publice, preşedintele se poartă de parcă nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. În schimb, din umbră, el îşi propulsează fiica în organizaţia de tineret a PD-L, cu toate că joacă teatrul imparţialităţii şi al dezinteresului asupra acestui subiect. Tot din umbră, el trimite procurorii DNA pe capul lui Radu Mazăre, încercând să-i degradeze imaginea publică şi scorul electoral de câştigător detaşat, tocmai pentru că ştie că primarul Constanţei este o persoană foarte populară şi iubită de comunitatea locală. După ce nu recunoaşte independenţa Kosovo, se duce în Harghita şi Covasna pentru a recupera o parte dintre potenţialele voturi pierdute ale maghiarilor. După ce o refuză cu încăpăţânare pe Norica Nicolai la Ministerul Justiţiei, îl acceptă pe noul ministru, tânărul Cătălin Predoiu, propus de premier, ca să dea semnalul că este un „jucător” obiectiv. Ce să mai vorbim despre unele bugete locale, despre care se spune că sunt fixate telefonic de la Cotroceni, în funcţie de culoarea politică a primarilor. Aşa a ajuns Clujul lui Emil Boc, de exemplu, să aibă buget de investiţii de nu ştiu câte ori mai mare decât Constanţa, iar preşedintele nu ştie nimic, nu-i aşa!? Tot acest teatru politic se petrece sub ochii noştri, ai tuturor, dar mulţi dintre noi se fac că nu-l văd, alţii nu îl înţeleg, iar cei mai mulţi se lasă păcăliţi, meritându-şi calificativul de „orbi”! Vedeţi cât de adevărat este proverbul ce ne-a inspirat titlul textului de faţă!?!

Îmi amintesc că, nu cu foarte mult timp în urmă, un prieten m-a întrebat, cerându-mi un răspuns monosilabic, dacă îl consider pe Băsescu un preşedinte reprezentativ pentru români. Replica mea a fost evazivă şi ezitantă, dovadă a faptului că îţi trebuie un efort de imaginaţie real ca să poţi defini un asemenea specimen politic. Astăzi, în anul electoral de graţie 2008, pot răspunde cu glas tare „DA”! Într-adevăr, Traian Băsescu este reprezentativ pentru mojicia, mitocănia şi viclenia balcanică a multor români. Din fericire, nu suntem toţi traşi la indigo, însă fenomenul Băsescu dovedeşte că numai într-o ţară de orbi poate un chior să ajungă preşedinte, aşa că ne merităm soarta!

Aceste rânduri sunt scrise şi semnate de un „orb” care a deschis ochii cam târziu, dar niciodată nu e prea târziu pentru oricare dintre noi. A bon entendeur, salut…