Nu de mult a fost semnat ordinul prin care se stabileşte lista alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor, în conformitate cu Legea 123/2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţămînt preuniversitar. Cu această ocazie, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii Publice (MSP) au anunţat că toate chioşcurile de lîngă şcoli trebuie verificate cu mare atenţie încă din primele zile de şcoală, ele avînd interdicţia să mai vîndă alimente “nesănătoase” (care au un conţinut ridicat de grăsimi, zahăr şi sare). “Chiar de mîine echipele de control ale Inspecţiei Sanitare vor trece la acţiunile de verificare a tuturor punctelor alimentare din şcoli sau din preajma şcolilor”, a declarat dr. Adrian Pavlov, şeful Inspecţiei Sanitare de Stat (ISS), din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică Judeţeană (ASPJ) Constanţa. Reprezentanţii MSP au anunţat că în cazul în care nu se vor respecta aceste reguli, comercianţii vor fi sancţionaţi cu amenzi usturătoare.