Chiria şi coproprietatea, „punctele fierbinţi” ale Programului Local de Locuire

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Noi legi pentru asociaţiile de proprietari

Chiria şi coproprietatea, „punctele fierbinţi” ale Programului Local de Locuire

Eveniment 04 Martie 2008 / 00:00 1259 accesări

Definirea politicilor funciare va deveni obligatorie, precum şi identificarea clară a rezervelor de terenuri pentru construcţia de locuinţe sociale. Ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Laszlo Borbely a anunţat ieri că autorităţile locale vor fi obligate să elaboreze „Programul Local de Locuire”, care va deveni principalul instrument de programare a investiţiilor pentru construcţia de locuinţe. Potrivit ministrului, programul va fi elaborat pe o perioadă de patru ani. O altă modificare a Legii locuinţei prevede ca persoanele care au venit mediu net lunar de persoană, în ultimele şase luni, sub cîştigul salarial mediu net pe economie, să poată beneficia de o locuinţă socială. Proiectul de modificare a Legii locuinţei mai prevede ca deţinătorii construcţiilor situate în zone de locuinţe, care nu-şi întreţin imobilele, care prin gradul lor de degradare şi insalubritate reprezintă pericol public, să poată fi sancţionaţi. Amenda va fi în jur de 1.500 de lei, cu posibilitatea aplicării sale de către autorităţile locale în mod repetat. Potrivit ministrului, modificarea Legii locuinţei face parte din pachetul legilor privind locuirea, în care mai sînt aduse modificări Legii chiriei, Legii privind statutul coproprietăţii asupra imobilelor cu destinaţia de locuinţe şi o lege nouă privind parteneriatele publice private necesare construcţiei de locuinţe.

Durata contractului de închiriere, de cel puţin un an

Cel mai important punct al proiectului de modificare a Legii chiriei prevede ca durata contractului de închiriere între proprietar şi chiriaş să fie de cel puţin un an. Menţionăm că pînă în prezent nu exista obligativitatea existenţei unei durate minime. Pentru locuinţele la care au fost folosiţi total sau parţial bani publici, nivelul chiriei nu poate depăşi nivelul “chiriei de referinţă” din localitatea respectivă. Ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Laszlo Borbely, a explicat ieri că expresia „chirie de referinţă” se referă la chiriile reprezentative ale unui ansamblu de chirii constatate pentru locuinţe de acelaşi fel, situate în aceeaşi localitate. “Chiriile de referinţă vor fi culese şi difuzate de observatoarele teritoriale”, a declarat el, precizînd că, potrivit proiectului de lege, în fiecare judeţ va fi instituită o „comisie judeţeană de mediere”, care va fi compusă din reprezentanţi ai organizaţiilor proprietarilor şi cei ai organizaţiilor de chiriaşi, în număr egal. Această comisie va rezolva litigiile dintre proprietari şi chiriaşi şi va căuta toate soluţiile necesare soluţionării pe cale amiabilă a problemelor. De asemenea, proiectul de lege mai cuprinde modificări cu privire la creşterea chiriilor, care va fi făcută prin negociere pentru locuinţele aflate în proprietate privată, prin reevaluare periodică pentru locuinţele aflate în proprietatea statului şi autorităţilor locale şi prin renegociere anuală a contractul de închiriere (cuantumul chiriei va fi calculat corespunzător chiriei de referinţă) pentru locuinţele realizate cu bani publici.

„Reguli de comportament şi de folosire a coproprietăţii”

Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL) propune un regulament al coproprietăţii, care va cuprinde „regulile de comportament şi de folosire a coproprietăţii” şi care va fi elaborat în termen de un an de la publicarea legii. MDLPL a lansat pentru dezbatere publică un proiect de lege privind statutul coproprietăţii asupra imobilelor cu destinaţia de locuinţe, a organizării şi funcţionării asociaţiilor de proprietari, care completează Legea 230 referitoare la organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Potrivit proiectului de lege, realizarea lucrărilor de reabilitare a imobilului va fi aprobată de două treimi dintre membrii asociaţiilor, iar pentru mansardarea imobilelor vor fi necesare voturile a două treimi dintre membrii asociaţiei şi acordul tuturor proprietarilor locuinţelor situate la ultimul etaj al clădirii. Lucrările de reabilitare pentru imobilele cu mai multe scări sau tronsoane se vor face unitar şi nu pe segmente de clădire. Ministrul Laszlo Borbely, a anunţat că proiectul de lege creează cadrul legal pentru constituirea firmelor de administrare a coproprietăţilor. „Este vorba de firme specializate, care se ocupă de administrarea tuturor problemelor care apar la nivelul unei asociaţii de proprietari şi care vor primi licenţe, atît de la ministerul nostru şi de la Ministerul de Interne, cît şi de la Ministerul Muncii”, a arătat el.



12