Persoanele fizice sau juridice care utilizează imobilele aflate în proprietatea statului sau a unităţii administrativ teritoriale (ex. chiriaşii RAEDPP), în baza unui contract de închiriere, concesiune, administrare sau dare în folosinţă, datorează de anul acesta taxa pentru clădirea utilizată şi terenul aferent acesteia. Dacă, până acum, prin lege, statul era cel care asigura plata impozitelor pentru clădirile pe care le deţinea, acum legislaţia s-a modificat. Mai exact, persoanele fizice sau juridice care au încheiate contracte de închiriere, concesiune, administrare sau folosinţă, ce au ca obiect imobilele ce fac parte din categoria sus-menţionată, au obligaţia să se prezinte, în cel mai scurt timp posibil, la ghişeele unice ale Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa pentru a depune declaraţiile pentru stabilirea taxei pe clădiri şi terenul aferent. „Declaraţiile de impunere vor fi depuse de toţi utilizatorii imobilelor aflate în proprietatea statului sau unităţilor administrativ teritoriale chiar dacă aceştia beneficiază de reducere sau de scutire la plata taxei pe clădiri şi/sau teren“, a declarat directorul executiv al SPIT, Virginia Uzun. De asemenea, şeful SPIT a explicat că utilizatorul are obligaţia să anunţe la organul fiscal competent, în termen de 30 de zile, prevăzut de lege, orice modificare intervenită în contractul de închiriere, concesiune, administrare sau folosinţă.