Chiriaşii RA-APPS nu au prioritate la licitaţiile de vânzare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pot negocia în lipsă de ofertanţi

Chiriaşii RA-APPS nu au prioritate la licitaţiile de vânzare

Politică 22 Martie 2013 / 00:00 370 accesări

Actualii chiriaşi ai RA-APPS nu vor avea prioritate la achiziţionarea imobilelor aflate în administrarea regiei, dar va putea fi iniţiată o negociere cu aceştia, însă la acelaşi preţ, dacă la primul pas al licitaţiei pentru vânzarea imobilului nu se prezintă nimeni, a declarat premierul Victor Ponta. Guvernul a adoptat, miercuri, ordonanţa care modifică regimul şi condiţiile de ocupare a imobilelor aflate în administrarea Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat. Şeful Executivului a arătat că, în baza ordonanţei adoptate de Guvern, în patrimoniul statului nu va mai fi păstrată nicio vilă, cu excepţia celor de protocol de la Neptun, Sinaia, Scroviştea şi Covasna, destinate preşedintelui, prim-ministrului, liderilor Parlamentului şi invitaţilor străini. Pentru cazarea demnitarilor, RA-APPS va păstra un singur bloc, de pe strada Mihai Eminescu din Bucureşti, cu 65 de apartamente rezervate miniştrilor şi secretarilor de stat. Miniştrii vor părăsi locuinţa în 15 zile de la terminarea mandatului, iar secretarii de stat vor putea ocupa apartamentul pentru maximum trei luni de la momentul în care vin în Bucureşti. Premierul a arătat în acelaşi timp că în bugetele ministerelor sunt bugetate alocaţii lunare de 1.500 lei pentru chiria secretarilor de stat. Restul celor aprox. 700 de active, cu excepţia sediilor de ambasade, vor fi scoase la vânzare, iar locuinţele cu caracter social vor fi transferate Primăriei Capitalei. (I.H.)

Taguri articol


12