Chirilă şi Petre au fost reprimiţi în PD-L

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În timp ce alte 11 contestaţii depuse de excluşi au fost respinse

Chirilă şi Petre au fost reprimiţi în PD-L

Politică 19 August 2008 / 00:00 893 accesări

Apele tulburi din interiorul PD-L Constanţa încep să se limpezească. Cel puţin aşa susţin atît liderii organizaţiei judeţene, cît şi cei ai conducerii centrale a partidului. Prim-vicepreşedintele PD-L, Theodor Stolojan, a declarat ieri că, din punctul său de vedere, la Constanţa nu există nicio problemă în interiorul organizaţiei. „La Constanţa, organizaţia judeţeană are o conducere stabilită de Biroul Permanent Naţional (BPN), care nu mai trebuie acum decît să rezolve contestaţiile depuse de cei ce au fost sancţionaţi. Am discutat cu reprezentanţii organizaţiei PD-L Constanţa şi urmează ca, după rezolvarea contestaţiilor, să primim la BPN o propunere pentru un Birou Permanent Judeţean (BPJ) lărgit. Cei de acolo trebuie să înţeleagă odată că aceasta este linia partidului, iar cine este cu noi merge mai departe, cine nu este, poate apuca alt drum“, a declarat Stolojan. Preşedintele interimar al PD-L Constanţa, Mircea Banias, a declarat ieri că la nivelul oragnizaţiei judeţene au fost analizate cele 13 contestaţii depuse de membri PD-L excluşi de fostul preşedinte, Ion Popescu, doar două dintre acestea fiind admise de Comisia Judeţeană de Statut, Etică şi Litigii, celelalte 11 fiind respinse. Cei doi pedelişti ale căror contestaţii au fost admise sînt Constantin Chirilă şi Mihai Petre. Dacă primul a fost chiar propus de Stolojan ca prim-vicepreşedinte în noua structură a conducerii judeţene de partid, cel de-al doilea nu va rămîne decît cu funcţia de consilier judeţean. „Deciziile Comisiei Judeţene de Statut, Eică şi Litigii nu se comentează. Asta este decizia, mai mult nu mai comentez“, a declarat Mihai Petre. În ceea ce îl priveşte pe Constantin Chirilă, acesta nu s-a decis încă dacă va accepta funcţia de prim-vicepreşedinte, chiar dacă oferta a fost făcută chiar de Stolojan. Cît priveşte alegerile parlamentare, pedeliştii constănţeni sînt destul de optimişti, sperînd să obţină patru fotolii de deputaţi şi unul de senator. După cum au evoluat lucrurile pînă acum în interiorul partidului, dar mai ales după lista de candidaţi propusă BPN, este destul de greu de crezut că pedeliştii vor obţine scorul electoral dorit. „Noi ne vom asuma rezultatul scrutinului din noiembrie. Fostul preşedinte interimar, Ion Popescu, şi-a exprimat dorinţa să candideze în colegiul numărul patru pentru funcţia de senator. Avînd în vedere că numărul celor care şi-au depus intenţia de a candida este mult mai mare se va face un sondaj în interiorul partidului pentru a vedea cine sînt cei mai bine plasaţi. Aşteptăm să vedem ce institut de sondare a opiniei ne sugerează conducerea centrală a partidului“, a afirmat Mircea Banias.



12