Primăria Chirnogeni a depus, de curînd, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, (PNDR), un proiect integrat pentru înfiinţarea sistemului de canalizare şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă potabilă în localitatea Chirnogeni. Dacă va fi acceptat, proiectul urmează să fie finanţat cu fonduri structurale în valoare de 2,5 milioane de euro. “Proiectul constă în construirea unei staţii de epurare, modernizarea a 14 km de conductă apă potabilă şi amenajarea a 8,5 km de conducte pentru canalizare. Conductele de apă pe care le folosim în prezent sînt vechi de peste 50 de ani, sînt din fier şi azbociment, ceea ce face ca apa care ajunge la consumatori să nu fie de o calitate tocmai bună“, a declarat primarul comunei Chirnogeni, Gheorghe Manta. El a mai spus că, prin acest proiect, va fi modernizată aprox. 30% din reţeaua de alimentare cu apă potabilă, urmînd ca, în viitor, să fi depuse alte proiecte pentru extinderea modernizării reţelei de apă potabilă şi, totodată, şi a canalizării. Întreaga reţea de alimentare cu apă potabilă din Chirnogeni însumează 56 de km.