Prin intermediul unui proiect iniţiat de Consiliul Judeţean Constanţa sînt reabilitate toate podurile şi podeţele de la nivelul comunelor judeţului Constanţa. Printre localităţile beneficiare ale acestui proiect se află şi comuna Chirnogeni. Încă din octombrie anul trecut, pe raza administrativ-teritorială a comunei, din care fac parte trei sate, a început derularea unui astfel de proiect. Potrivit declaraţiilor primarului, Gheorghe Manta, care se află la al doilea mandat de edil-şef în Chirnogeni, lucrările sînt 50% finalizate. „Proiectul reabilitării podurilor şi podeţelor are prevăzut ca termen de execuţie un an şi jumătate, însă noi vom reuşi să-l terminăm peste două luni”, a declarat primarul. Banii pentru finanţarea proiectului, în care sînt incluse ridicarea a 18 poduri, s-au obţinut prin Ordonanţa 7/2006 şi însumează 1,2 milioane de lei.