CHIRNOGENI - Punte de legătură cu elevi bulgari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CHIRNOGENI - Punte de legătură cu elevi bulgari

Administrație 04 Aprilie 2009 / 00:00 520 accesări

Primăria Chirnogeni a lansat, ieri, implementarea proiectului PHARE 2006 CBC “Să nu ne uităm copiii satului“, proiect derulat de administraţia constănţeană în parteneriat cu municipalitatea Shabla, din Bulgaria. Primarul comunei, Gheorghe Manta, a declarat că în cadrul proiectului, în acest weekend, 30 de elevi din clasele V - VIII din Shabla vor ajunge la Chirnogeni, unde vor petrece cîteva zile alături de copiii români. “Este un proiect transfrontalier care are ca scop cunoaşterea şi colaborarea dintre copiii din Chirnogeni şi cei din Shabla. Pe toată perioada în care copiii bulgari se vor afla la noi, se vor organiza activităţi sportive, culturale şi educative, iar în ultima zi (miercuri - n.r.) îi vom duce la Constanţa pentru a vizita Muzeul de Artă, Muzeul de Marină, Definariul, Acvariul şi Planetariul, iar apoi vom vizita litoralul românesc. Sperăm ca acest proiect să fie o reuşită şi să constituie o punte de legătură între copiii noştri şi cei din Bulgaria, care să transmită mai departe valorile, obiceiurile şi tradiţiile noastre“, a declarat Manta. Proiectul, în valoare de 50 mii euro, este finanţat în proporţie de 90% din fonduri europene, iar 10% reprezintă cofinanţarea Consiliului Local Chirnogeni, bani pe care administraţia locală i-a asigurat cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa. Primăria Chirnogeni a asigurat premii pentru toţi participanţii la concursuri, premiile constînd în tricouri şi şepci cu însemnele proiectului, biciclete şi jocuri. Edilul şef al localităţii a mai spus că, în perioada 15 - 19 iunie, 30 de elevi din Chirnogeni vor merge în localitatea Shabla. “Proiectul îşi doreşte ca, prin acţiunile propuse, să sublinieze că accesul la practicile şi experienţele culturale şi sportive este egal pentru toţi şcolarii, indiferent de naţionalitatea lor. De asemenea, schimburile culturale şi sportive le conferă sentimentul de apartenenţă, susţinînd în acest fel integrarea şi incluziunea socială“, a mai spus primarul.



12