Consilierii locali din Chirnogeni au aprobat două hotărîri care au fost iniţiate în scopul de a ajuta pensionarii de peste 60 de ani, persoanele cu handicap sever şi tinerii care se căsătoresc pentru prima dată. „Am aprobat un proiect de hotărîre prin care pensionarii şi persoanele cu handicap sever sînt scutiţi de la plata taxei de pază. Un număr de 500 de locuitori din comună nu vor mai plăti taxa de pază de 30 de lei, instituită pe familie”, a declarat primarul din Chirnogeni, Gheorghe Manta. Cealaltă hotărîre de Consiliu Local Chirnogeni vizează acordarea unui ajutor din partea Primăriei pentru tinerii care se află la prima căsătorie, care constă în produse electrocasnice. „În acest mod vrem să-i ajutăm pe tinerii aflaţi la început de drum”, a mai spus Manta.