O prelegere mai puţin obişnuită va fi susţinută de Ioan Lascăr, fondatorul, organizatorul şi conducătorul Clinicii "Chirurgie Plastică, Estetică şi Microchirurgie Reconstructivă“, duminică, de la ora 11.00, în programul "Conferinţele Teatrului Naţional". Potrivit unui comunicat de ieri, conferinţa se va desfăşura în Sala Mică a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB). Conferinţa "Trecut, prezent şi viitor în chirurgia plastică" va purta publicul într-un domeniu de larg interes, cu rădăcini adânci. "Prezentând trecutul, încercăm să furnizăm câteva informaţii despre originile specialităţii noastre. Vom constata că unele procedee chirurgicale sunt folosite de mii de ani şi sunt aplicate şi astăzi în practica de zi cu zi", a declarat fondatorul Clinicii "Chirurgie Plastică, Estetică şi Microchirurgie Reconstructivă" din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti. "Cu toate că termenul „plastic” din denumirea de „chirurgie plastică” provine din grecescul „plastikos”, care înseamnă „a modela“, adevăratele origini ale chirurgiei plastice preced cu mult timp rădăcinile sale lingvistice. Originea specialităţii este documentată de vechi papirusuri egiptene şi de texte sanscrite din India antică", a mai spus chirurgul. După o scurtă introducere privind istoricul chirurgiei plastice la nivel planetar, precum şi în România, conferinţa va prezenta factorii care au determinat desprinderea specialităţii din trunchiul chirurgiei generale, apoi factorii care au determinat dezvoltarea rapidă a tehnicilor specialităţii (condiţionată de cele două războaie mondiale), dezvoltarea chirurgiei plastice în anii '70, respectiv momentul introducerii tehnicilor de microchirurgie reconstructivă. În încheierea conferinţei, participanţii vor afla detalii inedite despre două dintre cazurile sale celebre, care au stârnit un larg interes mediatic în ţară şi peste hotare.