Chişinăul acuză ingerinţe ale României în afacerile interne

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Chişinăul acuză ingerinţe ale României în afacerile interne

Externe 17 Iulie 2009 / 00:00 423 accesări

R. Moldova condamnă declaraţiile unor politicieni români de susţinere a unor forţe politice de la Chişinău, considerînd că este vorba de ingerinţe în afacerile interne ale ţării, potrivit unui comunicat oficial al Ministerului moldovean al Afacerilor Externe.”Atragem atenţia că este un caz unic în spaţiul european cînd un conducător al unei ţări vorbeşte deschis despre planurile de susţinere a unei forţe politice pentru a prelua puterea într-un alt stat. În contextul declaraţiilor deschise ale conducerii României de a susţine forţe politice concrete în R.Moldova, precum şi al acţiunilor întreprinse de România, inclusiv după 7 aprilie, Guvernul moldovean se adresează UE cu rugămintea de a da o apreciere obiectivă declaraţiilor şi acţiunilor unui stat membru al comunităţii europene. În spiritul disponibilităţii declarate de a dezvolta în continuare relaţiile cu R. Moldova, partea moldovenească solicită asistenţa UE în eforturile de a normaliza relaţiile cu România şi de a asigura respectul necondiţionat pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a R. Moldova de către un stat membru UE”, continuă Ministerul moldovean de Externe.

Potrivit comunicatului, ”România utilizează intenţionat procedurile exagerat birocratice de obţinere a vizelor UE, pentru a determina cetăţenii noştri să obţină paşaportul românesc. Este simptomatică declaraţia preşedintelui României din 7 iulie referitor la evaluarea sa că în viitorul apropiat, circa două milioane de cetăţeni moldoveni vor avea cetăţenie română”. Liderul Partidului Comuniştilor din R. Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, a lansat, miercuri, noi acuzaţii la adresa autorităţilor române, afirmînd că este imposibil să ia decizii împreună cu actualul regim de la Bucureşti. Preşedintele Băsescu a declarat, miercuri, la Praga, într-o întîlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti, că, din punctul său de vedere, dacă s-ar discuta vreodată de unirea României şi R. Moldova, aceasta se poate întîmpla doar atunci cînd cetăţenii ambelor ţări vor dori acest lucru. Băsescu s-a întîlnit, pe 7 iulie, cu un grup de ziarişti străini, cărora le-a spus că speră că opoziţia din R. Moldova va obţine un rezultat mai bun în alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie, dînd asigurări că Bucureştiul va continua să susţină apropierea acestei ţări de UE.



12