În urmă cu câteva momente, fostul rector al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” Vergil Chițac a susținut o declarație de presă în calitate de proaspăt membu al PNL și de viitor candidat din partea aceleiași formațiuni la Primăria Constanța. Chițac a afirmat că a ales PNL pentru a avea șanse mai mari să fie ales primar al Constanței de pe listele unui partid. Totodată Chițac a spus că își dorește, în calitate de posibil primar al Constanței, un oraș cultural, un oraș mai curat. La rândul său, președintele organizației județene Constanța a PNL, deputatul Gheorghe Dragomir, a declarat că validarea lui Chițac ca și candidat al PNL la Primăria Constanța se va face în Biroul Politic Național care va avea loc luni. Tot atunci, Chițac va deveni și președinte al organizației municipale Constanța a PNL.