Chitară a lui John Lennon, vândută cu 2,4 milioane de dolari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Chitară a lui John Lennon, vândută cu 2,4 milioane de dolari

Monden 09 Noiembrie 2015 / 14:50 974 accesări

O chitară care i-a aparţinut muzicianului britanic John Lennon în anii '60 şi o tobă a trupei The Beatles au fost vândute cu 2,4 milioane de dolari, respectiv 2,1 milioane de dolari, la o licitaţie organizată de casa Julien's Auctions, sâmbătă, în California. Cele două instrumente au devenit astfel unele dintre cele mai scumpe obiecte din istoria licitaţiilor moderne ce au legătură cu industria muzicii rock. Chitara acustică, un model Gibson J-160E, fabricat în 1962, s-a aflat timp de mai multe decenii în posesia lui John McCaw, un muzician debutant care a cumpărat-o la sfârşitul anilor '60, fără să ştie că instrumentul îi fusese furat lui John Lennon, cu câţiva ani înainte. Jumătate din suma obţinută din vânzarea chitarei, furată după un concert susţinut de John Lennon de Crăciun, în 1963, va fi donată în beneficiul Spirit Foundation, o organizaţie de caritate înfiinţată de John Lennon şi Yoko Ono, au precizat reprezentanţii casei Julien's Auctions. Cumpărătorul a preferat să îşi păstreze anonimatul.

Deşi s-a aflat în posesia lui John Lennon doar pentru un an, chitara respectivă are în spatele ei o poveste celebră. Celebrul rocker a cumpărat-o dintr-un magazin de instrumente muzicale din Liverpool, în 1962, şi a folosit-o pentru a înregistra câteva piese celebre ale trupei The Beatles, precum ”P.S. I Love You” şi ”Love Me Do”. John Lennon a folosit-o şi atunci când a compus, în colaborare cu Paul McCartney, alte piese celebre precum ”I Want To Hold Your Hand” şi ”All My Loving”. Preţul de vânzare a depăşit cu mult suma de 965.000 de dolari plătită la o licitaţie organizată în 2013, de casa Christie's, pentru o chitară electrică la care a cântat Bob Dylan, în 1965, la Newport Folk Festival, unde artistul american i-a şocat pe fanii de folk tradiţional, interpretând cântece rock. Potrivit Guinness World Records, o chitară Fender Stratocaster s-a vândut cu preţul-record de 2,7 milioane de dolari, la un eveniment de caritate organizat în 2005, în Qatar. Instrumentul este semnat de trei muzicieni celebri - Keith Richards, Eric Clapton şi Paul McCartney.

Citește și:

Licitație Beatles

Tapiserie în amintirea lui John Lennon

Actul de divorţ al cântăreţului John Lennon, scos la licitaţie, în Marea Britanie

Taguri articol


12