Fundaşul echipei AS Roma, Cristian Chivu, va fi singurul stranier prezent la reunirea lotului naţionalei României de duminică, de la ora 14.00, de la CNAF Mogoşoaia, în vederea meciului amical cu Spania, din 15 noiembrie, de la Cadiz. Antrenamentul deschis al naţionalei de seniori va avea loc tot duminică, la ora 17.00, la el urmînd să participe, pe lîngă jucătorii din ţară ce vor fi convocaţi după jocurile de sîmbătă din cadrul Ligii I, Chivu, Daniel Niculae şi Cociş. Plecarea spre Spania este programată de pe aeroportul "Henri Coandă" luni, 13 noiembrie, la ora 10.00. Meciul cu Spania va avea loc, miercuri, 15 noiembrie, de la ora 23.00. Tot duminică, la Mogoşoaia, se va reuni şi lotul de tineret, în vederea partidei amicale cu Grecia, din 15 noiembrie.