Chris Brown a picat testul antidrog

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Un exemplu?!

Chris Brown a picat testul antidrog

Monden 26 Septembrie 2012 / 00:00 368 accesări

Rapperul american Chris Brown a fost testat pozitiv cu marijuana, determinându-l pe un judecător din Los Angeles să fixeze o audiere pentru 1 noiembrie, în timpul căreia va decide dacă muzicianul a încălcat, astfel, regimul de libertate condiţionată. Chris Brown se află sub incidenţa acestui regim de libertate condiţionată după ce a agresat-o, în 2009, pe fosta lui iubită, cântăreaţa Rihanna. Potrivit unui raport prezentat la tribunal, Chris Brown a fost testat pozitiv în luna iunie, în statul american Virginia, unde a fost condamnat să presteze mai multe ore de muncă în folosul comunităţii, a precizat judecătoarea Patricia Schnegg, de la Curtea Superioară din Los Angeles.

Chris Brown, care se află la jumătatea regimului de libertate condiţionată ce i-a fost impus pentru o perioadă de cinci ani, a prezentat autorităţilor, după ce a fost testat pozitiv, un Medical Marijuana Card, un card de identitate emis de un stat american care permite posesorului că consume marijuana, la recomandarea medicului, în scopuri terapeutice. Testele antidrog negative nu reprezintă o condiţie obligatorie înscrisă în regimul de libertate condiţionată sub care a fost plasat Chris Brown. Judecătoarea i-a dat rapperului un avertisment, reamintindu-i că este un model în comunitatea în care trăieşte. ”Nu eşti o persoană obişnuită, care poate să stea în sufrageria ei şi să facă orice vrea să facă. Mai mult decât atât, mulţi oameni, mai ales copiii, te privesc cu admiraţie. Ceea ce spui şi ceea ce faci are un impact mare asupra multor persoane”, a declarat judecătorul Patricia Schnegg. Avocatul starului american, Mark Geragos, a încercat să minimalizeze incidentul, afirmând că acesta a efectuat toate orele de muncă în folosul comunităţii pe care trebuia să le facă.

Chris Brown, în vârstă de 23 de ani, a fost plasat în regim de libertate condiţionată pentru cinci ani şi condamnat la şase luni de muncă în folosul comunităţii, după ce a pledat vinovat în procesul în care a fost acuzat că a bătut-o pe Rihanna, cu o zi înainte de gala de decernare a premiilor Grammy din 2009. Rihanna a comentat de altfel situaţia fostului său iubit, pe contul său de Twiter: ”Mă rog pentru tine şi îţi doresc toate cele bune astăzi”. Chris Brown i-a răspuns mulţumindu-i.



12