Chris Froome nu are adversar în Turul Franței

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Chris Froome nu are adversar în Turul Franței

Sport 22 Iulie 2016 / 15:45 567 accesări
Anul acesta, Chris Froome a fost invincibil pe plat, pe munte și la contratimp

Anul acesta, Chris Froome a fost invincibil pe plat, pe munte și la contratimp

Purtătorul tricoului galben în Turul ciclist al Franței, Chris Froome (Sky), a câștigat etapa a 18-a a cursei, un contratimp individual de 17 km desfășurat joi între Sallanches și Megeve, în urma căruia și-a mărit avansul în clasamentul general. Britanicul, învingător pentru a șaptea oară într-o etapă din Le Tour, a încheiat cu un avans de 21 de secunde în fața olandezului Tom Dumoulin (Giant-Alpecin). Froome a parcurs cei 17 km în 30 de minute și 43 de secunde (medie orară: 33,2 km/h), fiind urmat de Tom Dumoulin, de Fabio Aru (Italia/Astana) și Richie Porte (Australia/BMC), ambii la 33 de secunde de Froome, de Romain Bardet (Franța/AG2R La Mondiale) la 0,42 și de Thomas De Gendt (Belgia/Lotto) la 1,02.

După 18 etape, Chris Froome este urmat în clasamentul general de Bauke Mollema (Olanda/Trek), aflat la 2 minute și 27 de secunde, de Adam Yates (Marea Britanie/Orica) la 2,53, de Nairo Quintana (Columbia/Movistar) la 3,27, de Bardet la 4,15, de Porte la 4,27, de Alejandro Valverde (Spania/Movistar) la 5,19, și de Aru la 5,35.

Vineri este programată etapa a 19-a, antepenultima a competiției, între Albertville și Saint-Gervais Mont Blanc, lungă de 146 km. Traseul cuprinde trei cățărări (una de categoria a doua, una de categoria întâi și una de categorie specială), iar sosirea este în ascensiune!

Citește și:

Liderul Chris Froome s-a distanțat în prima etapă din Alpi

Mark Cavendish s-a retras din Turul Franței pentru a se concentra pe Jocurile Olimpice

Tom Dumoulin a sosit primul în Andorra, pe o ploaie torențială

Froome s-a „îmbrăcat” în galben după demonstrația de forță din Pirinei

Mark Cavendish are trei victorii în șase etape din Turul Franţei



12