Rockerul britanic Chris Martin a făcut primele sale dezvăluiri legate de despărţirea de actriţa americană Gwyneth Paltrow. Într-un interviu acordat BBC Radio 1, care va fi difuzat astăzi, solistul trupei Coldplay vrea să aducă o serie de lămuriri faţă de toate ştirile false care şi-au făcut loc în media. “Toată lumea trece în viaţă prin tot felul de provocări, indiferent dacă este vorba despre dragoste, bani, copii sau boală”, îşi începe Chris Martin confesiunea. Acesta a dezminţit că se teme că viitoarea fostă soţie are de gând să pornească o campanie mediatică împotriva sa, pentru a-l face mai puţin simpatic, în contextul divorţului lor, dar mai ales pentru a intra în posesia unei cât mai mari părţi din averea comună, estimată la 280 de milioane de dolari. Rockerul afirmă că nu se cramponează de bani şi că niciodată nu i-ar trece prin minte să îi refuze vreo pretenţie financiară lui Gwyneth Paltrow, dacă aceasta ar formula-o. De altfel, Chris Martin i-a făcut deja un cadou de divorţ actriţei, un tablou de Mila Furstova, o artistă care a semnat şi coperta noului album al trupei Coldplay.
De cealaltă parte, Gwyneth Paltrow pare că vrea să exploateze viitorul divorţ altfel. Intenţionează să scrie o carte care să îi ajute pe semenii săi să îşi salveze căsniciile. Actriţa are deja titlu pentru cartea sa, ”Conscious Uncoupling”, în traducere „Decuplare conştientă“, sintagmă pe care a folosit-o deja când a anunţat separarea de Chris Martin. ”În maniera care îi este tipică, Gwyneth crede că va deveni o expertă în divorţ şi cum să treci prin acesta cât mai bine”, a declarat o sursă din anturajul actriţei americane. Aceasta chiar speră să îl convingă şi pe Chris Martin să îşi aducă propria contribuţie la carte. Până să se apuce de carte, însă, actriţa plănuieşte îndeaproape o megapetrecere de divorţ!