Christina Aguilera şi Jordan Bratman au ajuns la o înţelegere privind divorţul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Christina Aguilera şi Jordan Bratman au ajuns la o înţelegere privind divorţul

Monden 14 Februarie 2011 / 00:00 368 accesări

Cântăreaţa americană Christina Aguilera şi Jordan Bratman, care şi-au anunţat divorţul în octombrie 2010, după o căsnicie de cinci ani, au ajuns la un acord privind împărţirea tutelei fiului lor în vârstă de trei ani, Max. Christina Aguilera, în vârstă de 30 de ani, şi Jordan Bratman, în vârstă de 33 de ani, şi-au împărţit bunurile conform clauzelor din contractul lor prenupţial, dar producătorul va primi totuşi ceva în plus din partea vedetei. Jordan Bratman nu a contestat cererea de divorţ a cântăreţei şi s-a mutat din casa pe care o împărţeau, unde în prezent Christina Aguilera locuieşte cu iubitul ei, Matt Rutler. Divorţul celor doi va fi finalizat pe data de 15 aprilie, la şase luni de la depunerea cererii de către cântăreaţă.

Christina Aguilera s-a declarat „distrusă” de faptul că a fost nevoită să renunţe la viaţa de familie. „Situaţia era nesănătoasă şi nefericită, atât pentru mine, cât şi pentru Jordan, ştiam că trebuie să ne despărţim. Nu am vrut să îl rănesc pe Jordan şi am fost distrusă pentru că a trebuit să îmi separ familia”, a declarat vedeta. Anul 2010 a fost unul plin de evenimente pentru Christina Aguilera, care s-a despărţit de soţul ei, Jordan Bratman, în luna octombrie, ieşind în public cu noul iubit, Matt Rutler, o lună mai târziu. În luna noiembrie, Christina Aguilera a primit o stea pe Bulevardul Famei din Los Angeles. Totodată, s-a bucurat de critici favorabile pentru primul ei rol principal într-un film, putând fi văzută alături de Cher în „Burlesque / Vis împlinit”.

Taguri articol


12