Actorul britanic va primi premiul Academy Fellowship din partea British Academy of Film and Television Arts (BAFTA). Christopher Lee, în vârstă de 88 de ani, va primi acest premiu considerat cel mai preţios trofeu acordat de Academia de Film britanică, în semn de recunoaştere pentru contribuţia extraordinară adusă industriei de film din Marea Britanie. Christopher Lee a jucat de mai multe ori în tinereţe rolul contelui Dracula, în numeroase producţii cinematografice inspirate de acest personaj, dar şi-a dobândit celebritatea graţie unor roluri mai recente, precum cel al contelui Dooku din trilogia ”Războiul stelelor” şi cel al maleficului Saruman din ”Stăpânul inelelor”.
Printre laureaţii din trecut ai acestui premiu se numără Charlie Chaplin, Alfred Hitchcock, Steven Spielberg, Elizabeth Taylor, Anthony Hopkins şi Judi Dench. Laureata din 2010 este actriţa Vanessa Redgrave. Recent, reprezentanţii BAFTA au anunţat că, în cadrul aceleeaşi gale, filmele ”Harry Potter” vor primi un premiu pentru contribuţia excepţională adusă cinematografiei. Distincţia Outstanding British Contribution to Cinema îi va fi decernată scriitoarei romanelor ”Harry Potter”, J. K. Rowling şi producătorului peliculelor din franciza cu acelaşi titlu, David Heyman. Gala de decernare a premiilor BAFTA va avea loc la Royal Opera House din Londra, pe 13 februarie.