CIA face plăţi secrete către mai mulţi membri ai administraţiei preşedintelui afgan, Hamid Karzai, parţial pentru a menţine sursele de informaţie din Guvern, în condiţiile în care liderul afgan pare să aibă un control redus asupra situaţiei, potrivit unor foşti şi actuali oficiali americani. În multe cazuri, plăţile datează de mult timp. Unii consilieri ai lui Karzai sunt informatori CIA, în timp ce alţii primesc bani prin aranjamente informale, care vizează să îi facă accesibili, a spus un oficial american. CIA a continuat plăţile, în pofida temerilor că susţine oficiali corupţi şi subminează eforturile de a reduce dependenţa afganilor de surse secrete de venit şi de mită. Un fost oficial al agenţiei a afirmat că plăţile sunt necesare pentru că ”şeful statului nu va spune totul” şi deoarece ”Karzai pare adesea să nu ştie ce fac membrii Guvernului său”. CIA are relaţii cu oficiali din Guvernul afgan, ani la rând. Dar dezvăluirea că mai mulţi membri din Guvernul Karzai sunt pe ştatele de plată ale CIA subliniază natura complexă a rolului SUA în Afganistan.
În timp ce banii agenţiei curg spre această ţară, unităţile de anchetă susţinute de SUA vizează oficiali guvernamentali afgani pentru a opri exodul din ţară a peste un miliard de dolari anual. Abordarea agenţiei a fost criticată de unele voci din administraţia SUA, care acuză CIA că ar contribui la situaţia actuală, în care afganii sunt nevoiţi să apeleze la plăţi secrete pentru aproape fiecare tranzacţie. ”Vor plăti pe oricine îi poate ajuta. Aceasta a fost atitudinea CIA din 2001”, a spus oficialul american. Oficiali americani şi afgani au declarat, însă, că CIA nu este singura entitate străină care face plăţi secrete către oficiali afgani, pentru a influenţa evenimentele din ţară. Un afgan apropiat dosarului a spus că operează un fond care recompensează aliaţii politici cu bani de la Guvernul iranian şi de la serviciile străine de informaţii, dar şi de la companii afgane importante, dornice să îl atragă pe Karzai de partea lor. Potrivit sursei, fondul distribuie între 10 şi 50 de milioane de dolari. Un oficial american a declarat că Turcia şi Arabia Saudită se numără printre alte ţări care pompează bani în Afganistan. CIA a început să pompeze bani în regiune în urmă cu trei decenii, când susţinea mujahedinii care au luptat în urma forţelor sovietice. Aceste legături financiare au luat amploare în ultimii ani. ”Probabil că nu există prea mulţi oficiali pe care nu i-am întâlnit, contactat şi plătit”, a spus un fost oficial CIA. De altfel, agenţia americană de informaţii are o relaţie veche, deşi nu financiară, chiar şi cu Karzai. Şeful biroului CIA din Kabul a călătorit cu Karzai în timpul războiului împotriva talibanilor şi la un moment dat l-a apărat de o bombă.