Agenţia Centrală de Informaţii din SUA (CIA) a ajuns la concluzia că Rusia a intervenit în alegerile din 2016 pentru a-l ajuta pe Donald Trump să obţină şefia Casei Albe şi nu doar pentru a submina încrederea în sistemul electoral american, a declarat un oficial de rang înalt din SUA, citat de Reute
Agenţiile americane de informaţii au apreciat că, pe măsură ce campania prezidenţială din 2016 se derula, oficialil guvernamentali ruşi au dedicat o atenţie sporită în a-l ajuta pe Donald Trump să câştige alegerile, a declarat vineri pentru pentru Reuters, un oficial american sub condiţia anonimatului, care cunoaşte detalii despre aceste investigaţii.
Citând oficiali americani la curent cu această chestiune, publicaţia Washington Post a anunţat, vineri, că agenţiile de informaţii au identificat indivizi având legături cu Guvernul rus şi care au transmis mii de e-mailuri accesate ilegal de la Comitetul Naţional Democrat şi altele, inclusiv de la şeful campaniei prezidenţiale a lui Hillary Clinton, către WikiLeaks.
Preşedintele SUA, Barack Obama, a cerut serviciilor de informaţii să verifice atacurile cibernetice şi ingerinţele străine în scrutinul prezidenţial din noiembrie şi să prezinte raportul înainte de sfârşitul mandatului său, pe 20 ianuarie, anunţa anterior consilierul pentru Siguranţă naţională, Lisa Monaco.
"Preşedintele a cerut comunităţii de informaţii să elaboreze un raport complet despre ce s-a întâmplat în procesul electoral din noiembrie, să menţioneze învăţămintele trase şi să le raporteze instituţiilor de profil, inclusiv Congresului", a declarat Lisa Monaco, citată de CNN.