Ciclism gratuit în Parcul Tăbăcărie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ciclism gratuit în Parcul Tăbăcărie

Eveniment 11 Aprilie 2011 / 00:00 1273 accesări

În Parcul Tăbăcărie a avut loc, sâmbătă, relansarea oficială la noi în oraş a programului ,I\'Velo”, iniţiat de Asociaţia Green Revolution în colaborare cu Raiffeisen Bank, aflat sub înaltul patronaj al Ministerului Mediului şi Pădurilor şi sprijinit pe plan local de Primăria Municipiului Constanţa. La eveniment au fost prezenţi directorul de programe al asociaţiei Green Revolution, Corneliu Belciug, coordonatorul proiectului pe plan local, Dragoş Năstase, directorul Direcţiei de relaţii internaţionale şi organizare evenimente din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, Petrică Munteanu, directorii de grup din cadrul Raiffeisen Bank, Mariana Barde şi Ileana Dumitrache. Conform lui Dragoş Năstase, anul acesta, constănţenii vor avea la dispoziţie, gratuit, până la finalul lunii octombrie, 135 de biciclete cu care să se plimbe prin parc. “Anul trecut, programul constănţean a început în luna iulie şi am avut 20.000 de utlizatori, deci a fost un real succes. Nu ne aşteptam la o cerere atât de mare pe plan local, dar şi naţional, noi cumulând 200.000 de utilizatori în 2010. E clar că anul acesta vom avea o cerere şi mai mare la Constanţa, pornind mai devreme”, a spus Năstase. La rândul său, Petrică Munteanu a declarat că programul este unul binevenit, care sigur va atrage mulţi constănţeni: “Primăria Constanţa este alături de acest proiect care înseamnă mişcare în aer liber, despre ale cărei beneficii se pot aduce multe argumente”. De asemenea, Mariana Barde a spus că susţinerea unui asemenea program reprezintă o oportunitate de a da ceva înapoi comunităţii în mijlocul căreia îşi desfăşoară activitatea instituţia financiară pe care o reprezintă. Directorul de programe al asociaţiei Green Revolution, Corneliu Belciug, a precizat că, în acest an, programul ,,I\'Velo” se derulează în cinci oraşe din ţară, fiind disponibile 1.100 de biciclete pentru un număr estimat de 400.000 de utilizatori.



12