Ciclism pentru amatori pe străzile Constanţei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ciclism pentru amatori pe străzile Constanţei

Sport 06 Octombrie 2011 / 00:00 640 accesări

Oraşul Constanţa va găzdui vineri seară, de la ora 21.00, a IV-a ediţie a “Midnight Bike”, o acţiune destinată tuturor iubitorilor mersului pe bicicletă şi mişcării în aer liber, organizată de Asociaţia Sportivă Constanţa Cycling Team. Evenimentul constă într-o defilare pe două roţi, iar scopul său principal este de a atrage atenţia şoferilor că cicliştii sunt prezenţi în trafic, chiar şi pe timpul nopţii. Participanţii se vor întâlni pe platoul din faţa Casei de Cultură şi vor parcurge un traseu pe o distanţă în jur 15 km.

„Traseul începe de la Casa de Cultură, pe bd-ul Lăpuşneanu, intrăm pe bd-ul Ferdinand de la ICIL şi apoi pe strada Mircea cel Bătrân până la intersecţia cu bd-ul Mamaia. De acolo, coborâm către Delfinariu, intrăm în staţiunea Mamaia pe la Pescărie şi, dacă nu va fi prea frig, vom întoarce la capătul staţiunii. Dacă vremea nu ne permite, scurtăm traseul şi ieşim din Mamaia după primul sens giratoriu, de la Aqua Magic, o luăm pe bd-ul Lăpuşneanu şi urcăm până la Casa de Cultură. Participanţii vor avea pe biciclete beculeţe de stop pe spate şi lumini pe faţă şi vor purta veste reflectorizante. Numărul participanţilor a crescut de la o ediţie la alta, ultima având 65 de participanţi. Evenimentul în sine se vrea a fi, pe lângă atenţionarea şoferilor că vrem să fim respectaţi în trafic, şi o nouă ocazie de a pedala în grup, de a ne cunoaşte mai bine şi, mai ales, de a face mişcare în aer liber. Este bine ştiut că seara sunt mai puţine maşini în trafic şi, proporţional, şi mai puţine noxe în aer. Mă bucură personal să văd că, de la o ediţie la alta, apar şi mai mulţi biciclişti, iar cei deja prezenţi o dată vin cu bucurie şi a doua oară. Printre invitaţi se numără comisarul-şef Constantin Dancu, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, un mare pasionat de cilcism, şi Elena Frîncu, directorul DJST Constanţa”, a spus Dan Buzatu, preşedintele Asociaţiei Sportive Constanţa Cycling Team.

Taguri articol


12