Din fericire pentru noi însă, puternica furtună tropicală şi-a peirdut din intensitate. Luni va ploua şi va bate vântul, acestea fiind singurele efecte pe care le vom resimţi.
Între timp în Grecia se menține starea de alertă, după ce furtuna puternică a lovit continentul. A făcut ravagii în localitățile de pe coasta elenă. Vântul puternic şi inundaţiile produse de ploile torenţiale au afectat sâmbătă mai multe regiuni din Grecia lovite de această furtună rară, supranumită „medicane”, care se dezvoltă în anumite condiţii în Marea Mediterană, relatează Reuters. În principalele porturi din Grecia circulaţia ambarcaţiunilor a fost suspendată, iar traficul rutier a fost perturbat în mai multe zone în urma inundării căilor rutiere din cauza ploilor torenţiale. Rafalele de vânt provocate de puternicul ciclon mediteranean "medicane" (termen obţinut prin juxtapunerea cuvintelor "mediteranean" şi "hurricane" - "uragan", în limba engleză - n.r.), au luat pe sus tomberoanele de gunoi de pe străzile din Atena, au provocat pene de curent şi au scos din rădăcini arbori. Pompierii au primit zeci de apeluri prin care au fost solicitaţi să intervină pentru îndepărtarea copacilor căzuţi şi a altor obiecte luat de vânt, dar şi pentru a ajuta la evacuarea persoanelor rămase captive în maşini şi în casele inundate.
Furtuna tropicală a afectat în principal regiunile din sudul Peninsulei Peloponez. Televiziunile locale au difuzat imagini cu străzi inundate din Corint care s-au transformat în adevărate râuri şi cu valuri masive care au lovit oraşele de coastă din această regiune. „Peloponezul rezistă în ciuda impactului şi a efectelor secundare ale acestui fenomen de vreme extremă”, a declarat guvernatorul local Petros Tatoulis care a adăugat că locuinţele, terenurile agricole şi infrastructura au fost afectate.
Temperaturile au scăzut în mod neaşteptat până la 10 grade Celsius în această săptămână, iar vântul a înregistrat viteze de până la 100 de kilometri la oră în mai multe regiuni. Potrivit prognozelor meteorologice, rafalele de vânt ar urma să se intensifice. Serviciile de protecţie civilă au recomandat autorităţilor să rămână în alertă şi au îndemnat populaţia să ia măsuri de precauţie. Autorităţile şi-au exprimat îngrijorarea că furtuna tropicală ar putea provoca alunecări de teren şi inundaţii în zone mai vaste din Atena, afectate recent de incendii de inundaţii.
Reamintim că, în luna august, incendiile de vegetaţie din zona Mati au lăsat în urmă cel puţin 99 de morţi, aminteşte Reuters. Anul trecut, 24 de persoane şi-au pierdut viaţa şi altele au rămas fără adăpost în urma viiturilor produse de ploile torenţiale au inundat două localităţi de coastă situate în vestul capitalei. Denumit „Zorba” de mass-media şi site-urile meteorologice, această depresiune ciclonică mediteraneană a atins sâmbătă sudul ţării, lovind în special insula Kythira şi Peloponez, înainte de a se îndrepta spre vest, afectând Atena şi regiunile învecinate, iar apoi nord-estul ţării.
După întrunirea unei celule de criză ce a fost organizată vineri seară, autorităţile au decretat "stare de alertă" în aceste zone "pentru a garanta pregătirea maximală a aparatului de stat", a anunţat sâmbătă într-o conferinţă de presă matinală secretarul general al Protecţiei Civile din Grecia, Ioannis Tafyllis. El a reamintit consemnele de securitate adresate populaţiei încă de joi, rezidenţii fiind îndemnaţi să evite deplasările inutile, să încerce să prevină căderile de obiecte şi să nu staţioneze pe ţărm sau pe malurile râurilor. "Medicane", puţin frecvente dar recurente, sunt depresiuni ciclonice ample, care pot să se formeze atunci când apa mării atinge nivelul maxim de temperatură, la sfârşitul verii, provocând furtuni şi precipitaţii puternice. Frecvenţa lor riscă să se intensifice odată cu încălzirea mărilor, provocată de modificările climatice, potrivit experţilor.