Colegiul Naţional de Artă „Regina Maria” Constanţa a găzduit, ieri, şedinţa de lucru a Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social. Tema întânirii a fost corelarea ofertei educaţionale cu cererea de pe piaţa muncii, un subiect fierbinte pentru Educaţie, în condiţiile în care tot mai mulţi absolvenţi devin şomeri cu specializare. Printre invitaţi s-a numărat şi Florin Mărgineanu, expert în cadrul Regiunii de Dezvoltare Sud Est pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic. El a declarat că la sfârşitul lunii martie va fi finalizat un studiu privind cererea de pe piaţa muncii şi formarea profesională. Ultimul studiu de acest fel a fost realizat în 2003, fiind deja depăşit de situaţia economică actuală. Pe baza datelor din studiu se vor stabili cifrele de şcolarizare pentru următorii ani în învăţământul de specialitate. „Rugăm agenţii economici să fie receptivi la această provocare. În ianuarie vor fi intervievate mii de firme din Regiunea Sud Est, ceea ce ne va ajuta să obţinem o situaţie valoroasă pe care o vom înainta sistemului de învăţământ, care trebuie să fie revizuit”, a menţionat Florin Mărgineanu.