Loteria Română a acordat peste două milioane de premii în primele patru luni ale acestui an, iar valoarea acestora depășește 48 de milioane de euro, se arată într-un comunicat al Loteriei Române transmis, ieri, presei. „În aprilie, Loteria Română a acordat, la jocurile automatizate pe care le organizează, 517.017 premii în valoare totală de peste 67 de milioane de lei (aproximativ 15,18 milioane de euro)”, se precizează în comunicat. Astfel, luna trecută, la Loto 6/49 s-au înregistrat 76.318 de câștiguri, în valoare totală de peste 18,58 milioane de lei (peste 4,2 milioane de euro), iar la Noroc s-au înregistrat 903 câștiguri, în valoare totală de aproximativ 490.000 lei (peste 110.800 de euro).
JOKER În aceeași perioadă, la Joker s-au înregistrat 56.045 de câștiguri, în valoare de peste 2,15 milioane de lei (peste 487.000 de euro), iar la Noroc Plus - 9.315 câștiguri în valoare totală de peste 240.000 lei (peste 54.000 de euro).
LOTO 5/40 Jocul Loto 5/40 a înregistrat, în aprilie, 736 de câștiguri, în valoare totală de aproximativ 1,26 milioane de lei (peste 284.800 euro), iar la Super Noroc au fost 5.043 de câștiguri, în valoare de peste 118.400 de lei (peste 26.800 euro).
PRONOSPORT La Pronosport s-au înregistrat 106 câștiguri, în valoare totală de peste 19.500 de lei (peste 4.400 euro), iar la Prono_S s-au înregistrat 189 de câștiguri, în valoare totală de peste 14.400 de lei (peste 3.200 euro).
VIDEOLOTERIE În același timp, jocul Videoloterie a înregistrat 368.362 de câștiguri, a căror valoare totală depășește 44,2 milioane de lei (peste 10 milioane de euro).