Cîinele familiei Obama va deveni erou de roman

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cîinele familiei Obama va deveni erou de roman

Monden 17 Aprilie 2009 / 00:00 422 accesări

Primul patruped al Americii a sosit de doar cîteva zile la Casa Albă şi deja a devenit eroul unui roman pentru copii. Deşi Barack Obama va apărea şi el în roman, personajul principal va fi căţelul Bo. Acest exemplar din rasa cîinele de apă portughez încă nu s-a obişnuit cu rolul de “prim căţel al Americii”, însă Mascot Books, o mică editură independentă din statul Virginia, s-a grăbit să anunţe lansarea, săptămîna viitoare, a volumului “Bo, America\'s Commander In Leash”. Editura a vrut astfel să se asigure că romanul despre noul membru al familiei prezidenţiale americane va beneficia de o acoperire mediatică corespunzătoare. Autorii romanului au lucrat la acest proiect în ultimele două luni, scriind deja textul şi lăsînd libere doar spaţiile pentru fotografiile căţelului, aşteptînd ca familia prezidenţială americană să decidă asupra animalului de companie pe care vrea să îl adopte. Cititorii sînt invitaţi să îl urmeze pe căţeluşul Bo într-o serie de aventuri în jurul noii sale reşedinţe, pe măsură ce el învaţă semnificaţiile şi tradiţiile celebrei Case Albe.

Nimeni nu ştie mai bine ca familia Obama cît de bine se poate trăi din drepturile de autor. Barack Obama şi soţia sa Michelle au cîştigat, în 2008, suma de 2,65 milioane de dolari, cea mai mare parte provenind din drepturile de autor pentru publicarea a două opere de succes ale noului preşedinte american. Familia Obama, dar şi vicepreşedintele Joe Biden şi soţia sa, Jill, şi-au publicat informaţiile referitoare la declaraţiile de impozit, la 15 aprilie, ultima zi în SUA pentru a trimite declaraţiile la serviciile fiscale. În declaraţia lor comună, pregătită la începutul lunii, preşedintele american şi soţia sa au declarat un venit brut ajustat de 2.656.902 de dolari, circa două milioane de euro. Aceştia au plătit, în 2008, impozite federale în valoare de 855.323 de dolari şi 77.883 de dolari, impozite în statul Illinois. Casa Albă a precizat că familia prezidenţială a donat 172.050 de dolari pentru 37 de opere caritabile în 2008, aproximativ 6,5% din venitul lor brut ajustat.

Opera autobiografică a lui Barack Obama, devenit, la 20 ianuarie, primul preşedinte american de culoare, intitulată “Visuri de la tatăl meu”, a rămas timp de 142 de săptămîni pe lista best-seller-urilor întocmită de publicaţia “The New York Times”. A doua sa carte, intitulată “Îndrăzneala de a spera”, a stat 67 de săptămîni în topul celor mai vîndute cărţi. În declaraţia de impozit pe 2007, cuplul Obama a declarat 4,2 de milioane de dolari, provenind în mare parte din drepturi de autor de pe urma cărţilor lui Barack Obama. În schimb, Joe Biden şi soţia sa au declarat, în 2008, un venit brut ajustat de 269.256 de dolari, mare parte din sumă provenind din salariul primit de fostul senator de Delaware, dar şi din redevenţe pentru cartea sa.

Taguri articol


12