Cimitirul Forest Lawn, unde este înmormântat Michael Jackson, va fi deschis fanilor, pe data de 25 iunie, zi în care se va împlini un an de la moartea regelui muzicii pop. Anunţul a fost făcut de poliţia locală din Glendale, care a subliniat că fanii nu vor avea voie să intre în mausoleul în care este depus sicriul. Familia lui Michael Jackson a fost de acord cu accesul fanilor în cimitir. ”Familia artistului pregăteşte o ceremonie comemorativă. Noi vom colabora cu cei de la cimitirul Forest Lawn, pentru a asigura securitatea celor care vor să îl omagieze pe Michael Jackson, dar şi a celorlalţi vizitatori”, se mai arată în comunicatul poliţiei din Glendale. Michael Jackson a decedat la vârsta de 50 de ani, în urma unei intoxicaţii acute cu Propofol.