Cimitirul turcesc, igienizat după 30 de ani de uitare!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tradiţie de peste 180 de ani, pradă buruienilor

Cimitirul turcesc, igienizat după 30 de ani de uitare!

Social 09 Iunie 2012 / 00:00 728 accesări

Cimitirul Central Turcesc a fost reabilitat şi igienizat cu ajutorul primarului Radu Mazăre. După 30 de ani de uitare, timp în care cimitrul a intrat într-un stadiu avansat de degradare, credincioşii musulmani pot să-şi plângă morţii în condiţii civilizate. „Nu exista asfalt. Drumul era pietruit, iar când ploua nu se mai putea intra aici. Din cauza mizeriei, mulţi dintre noi nu mai veneau să-şi cinstească rudele decedate. Dorim să mulţumim primarului Radu Mazăre care a dovedit, încă o dată, înţelegere şi respect faţă de etnicii turci”, a declarat consilierul local din partea Uniunii Turce, Ali Nurhan. El a precizat că s-a reuşit igienizarea unui sector foarte important pentru musulmani - locul în care credincioşii îşi iau abdesul (unde se purifică - se spală pe mâini, pe picioare şi pe faţă -înainte de a-şi îngropa morţii). Etnicii turci îşi amintesc de acest cimitir vechi de circa 180 de ani, ca de un loc plin de pomi fructiferi, curat şi îngrijit. Din păcate, odată preluat de Muftiat, cimitirul a fost lăsat pradă uitării. „Muftiatul nu a avut niciodată fonduri pentru că nu este o instituţie finanţată de Guvern, ci se bazează pe donaţii. Am făcut nenumărate apeluri către oamenii din comunitatea noastră să ne susţină în campania aceasta de reabilitare şi igienizare a cimitirului, dar nu mai au bani să doneze. Oamenii sunt săraci”, a declarat şeful Comisiei pe probleme de religie a Uniunii Turce şi membru în Şura Islam (corespondentul Sfântului Sinod), Remzi Islam. În Cimitirul Central Turcesc aproape că nu mai sunt locuri pentru odihna trupurilor părăsite de suflete, aşa că membrii de seamă ai comunităţii vor să discute cu primarul municipiului, Radu Mazăre, şi să-l roage să identifice un nou spaţiu pe care să fie clădit un nou cimitir.

Taguri articol


12