Doi constănţeni anchetaţi din 2006 pentru că au înşelat SC Tonis Trade SRL Constanţa au fost condamnaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, la pedepse cu suspendare pentru înşelăciune, fals şi uz de fals. Nicolae Oancea, de 33 ani, a primit doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată, iar Adrian Mincu, de 30 ani, trei luni cu suspendare condiţionată. În plus, ei trebuie să plătească firmei păgubite daune de 14.703,19 lei. Hotărârea nu este definitivă. Conform anchetatorilor, în august 2005, cei doi s-au prezentat la sediul Tonis Trade SRL, unde au solicitat cumpărarea unor calculatoare, televizoare şi telefoane mobile. Indivizii au depus adeverinţe de venit falsificate, reuşind astfel să-i inducă în eroare pe reprezentanţii societăţi comerciale. După ce au obţinut produsele, timp de câteva luni, Oancea şi Mincu şi-au plătit ratele dar, la începutul anului 2006, au început să apară probleme privind plata. Conducerea firmei a sesizat poliţia şi escrocii au fost identificaţi pe baza copiilor xerox ale cărţilor de identitate lăsate la dosarele de creditare.