Ghiulsevea Amet, de 53 ani, din Constanţa, îşi va petrece următorii cinci ani după gratii. Ea a fost judecată pentru proxenetism şi, ieri, Curtea de Apel Constanţa a respins recursul acesteia formulat împotriva deciziei Judecătoriei Constanţa prin care a fost trimisă la puşcărie. Totdată, instanţa a respins recursul procurorilor declarat împotriva deciziei de condamnare la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a Constanţei Fieraru, de 61 ani, complicea Ghiulseveei Amet, judecată pentru aceeaşi infracţiune. Sentinţa este definitivă. Cele două femei au recunoscut acuzaţiile pentru care au fost deferite justiţiei şi au cerut reducerea cu o treime a pedepselor, conform Legii micii reforme. Complicele lor, Bader Mustafa, de 47 ani, a negat implicarea sa în reţeaua de proxentism şi este judecat separat.
ACUZAŢII Conform rechizitoriului, din august 2011 și până în martie 2012, cei trei au racolat şapte tinere cu vârste cuprinse între 17 ani şi 36 ani, pe care le-au obligat să practice prostituţia, banii câştigaţi de acestea ajungând în buzunarele lor. Din cercetări a reieşit că Mustafa era şofer de taxi şi, folosindu-se de permisul de intrare liberă în Portul Constanţa, lăsa la bordul navelor străine cărţi de vizită pentru a găsi clienţi. Marinarii apelau la el ori de câte ori vroiau să meargă în oraş, iar în timpul deplasării, taximetristul îi întreba dacă nu vor şi o „fetiţă” cu care să întreţină relaţii sexuale contra cost. De cele mai multe ori, marinarii erau de acord şi plăteau 70 de dolari pentru o partidă de sex cu prostituatele românce. Anchetatorii spun că Mustafa le suna pe tinere şi îi ducea pe marinari în apartamente închiriate de Amet şi Fieraru, unde prostituatele îşi desfăşurau activitatea. Pentru serviciile sale, taximetristul primea o sumă de bani. Pe 13 martie, poliţiştii şi jandarmii au efectuat patru percheziţii domiciliare în Constanţa, unde le-au găsit pe cele şapte prostituate şi pe proxeneţi. Din apartamente au fost ridicaţi 1.616 dolari şi 15.103 lei, bani proveniţi din practicarea prostituţiei.