Cinci copii aflaţi în asistenţă maternală, botezaţi de praznicul Sf. Cuvioase Parascheva

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cinci copii aflaţi în asistenţă maternală, botezaţi de praznicul Sf. Cuvioase Parascheva

Politică 13 Octombrie 2009 / 00:00 485 accesări

Credincioşii comunei Cumpăna vor putea participa, miercuri, începînd de la ora 8:00, la Sfînta Liturghie închinată Cuvioasei Parascheva, ale cărei veşminte se găsesc în lăcaşul de cult cu acelaşi nume din localitate. „Ne vom putea ruga şi închina la Moaştele Sfîntului Apostol Andrei şi ale Sfîntului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, precum şi la Veşmintele Sfintei Cuvioase Parascheva, care sînt depuse la Biserica Sfînta Cuvioasă Parascheva, din localitate“, a declarat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gîju. În aceeaşi zi, începînd cu ora 11:00, cinci copii aflaţi în asistenţă maternală vor primi Taina Sfîntului Botez. „Naşii care le vor veghea drumul în viaţă acestor mici vlăstare sînt oameni cu credinţă şi cu dragoste faţă de semeni. Sărbătoarea va fi încheiată cu o agapă creştină, ce va avea loc la ora 12:30“, a mai spus Gîju. Botezarea copiilor aflaţi în asistenţă maternală a devenit deja o tradiţie în localitatea constănţeană, unde, de cel puţin cinci ori pe an, în zile de sărbătoare, diferite persoane devin părinţii spirituali ai unor bebeluşi care nu au avut norocul de a se naşte în familii unite sau cu posibilităţi materiale măcar modeste.

Taguri articol


12