Cinci cuvântări în plenul PE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
EBA

Cinci cuvântări în plenul PE

Politică 17 Iunie 2010 / 00:00 387 accesări

Ca să nu se spună că fata lui tata nu face nimic în Parlamentul European, unde a fost aleasă tot cu ajutorul lui tata, eurodeputatul Elena Băsescu a ţinut cinci cuvântări în primele două zile de plenară a PE, exprimându-se pe mai multe teme, printre care aplicarea acquis-ului Schengen în România şi Bulgaria, agenţiile de rating, pieţele pentru instrumentele financiare derivate sau adoptarea euro de către Estonia. Nu contează că ea nu a înţeles nimic din ceea ce a zis, atâta timp cât la tribună a dat bine şi are oameni care trebuie să îşi asume responsabilitatea dacă se face de rahat sau nu în faţa parlamentarilor europeni. Astfel, în cadrul dezbaterilor de marţi, Elena Băsescu a susţinut că MAI a realizat progrese importante, iar România este în grafic pentru intrarea în Spaţiul Schengen în martie 2011.



12