Cinci dosare penale pentru mită electorală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În judeţul Constanţa

Cinci dosare penale pentru mită electorală

Administrație 13 Iunie 2012 / 00:00 1995 accesări

TOTAL DE 17 DOSARE PENALE La Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa au fost sesizate 42 de incidente legate de derularea alegerilor locale din judeţul Constanţa, unele confirmate, altele infirmate. Cele mai multe sesizări au fost la Mangalia - zece, iar Năvodari se clasează pe locul secund, cu nouă sesizări. La nivelul municipiului Constanţa s-a înregistrat doar o singură sesizare. Incidentele din judeţ s-au soldat cu întocmirea a 17 dosare penale în care sunt cercetate 23 de persoane. „Din punct de vedere statistic, cele mai multe dosare penale au vizat încălcarea articolelor 108 şi 109 din Legea 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale”, a declarat inspector principal de poliţie Carmen Şerbănescu. Articolul 108 vizează violarea prin orice mijloace a secretului votului (pozarea buletinului de vot), iar fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Articolul 109 se referă la primirea sau oferirea mitei electorale, fapte ce constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Carmen Şerbănescu a mai spus că opt dosare penale întocmite vizează violarea secretului votului, iar alte cinci dosare penale vizează acuzaţii de mită electorală.

PATRU SANCŢIUNI CONTRAVENŢIONALE În plus, duminică, au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.000 de lei, toate vizând continuarea campaniei electorale în timpul alegerilor. Trei dintre sancţiuni au fost aplicate la Năvodari, două pentru continuarea lipirii afişelor electorale în timpul alegerilor, iar una pentru existenţa a două panouri pe care se derulau spoturi publicitare electorale cu primarul în exerciţiu. Cea de-a patra sancţiune a fost aplicată la Medgidia, unde o persoană îndemna cetăţenii să voteze cu un anumit candidat. În perioada campaniei electorale au fost aplicate 37 de sancţiuni iar valoarea totală a fost de 29.650 de lei. În baza Legii 67/2004 au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 22.550 de lei, pe Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale în valoare de 4.100 de lei, iar pe Legea 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice s-au dat două sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.000 de lei.

PE PRIMUL LOC ÎN ŢARĂ Constanţa este singurul judeţ din ţară unde, în perioada derulării campaniei electorale, s-a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pentru trei persoane implicate într-un incident electoral legat de mită electorală - în comuna Mihail Kogălniceanu. Ulterior, au fost emise mandate de arestare preventivă de 20 de zile pentru cei trei. Potrivit anchetatorilor, cei trei indivizi, Daniel Bîrcu, Liviu Ghiorţu şi Ştefan Caracostea, au încălcat legea electorală şi au oferit sume de bani cuprinse între 200-500 de lei unor localnici, pentru a-i determina să voteze un anumit candidat. Spre deosebire de Ghiorţu şi Bîrcu, Caracostea a fost arestat în lipsă. El s-a predat abia ieri anchetatorilor, susţinând, cu documente, că a fost plecat la Galaţi. El a spus că a aflat de arestarea sa abia când s-a întors la domiciliu. Ieri s-a judecat recursul declarat de cele trei persoane acuzate de dare de mită în scop electoral, care au atacat hotărârea Judecătoriei Constanţa prin care s-a dispus arestarea lor. Tribunalul Constanţa i-a eliberat pe Bîrcu şi Caracostea, iar Ghiorţu a rămas în continuare în arest.



12