După aproape două luni de cercetări, poliţiştii şi procurorii constănţeni au adunat suficiente probe la dosar pentru reţinerea a şase interlopi, membri ai grupării “Spaniolu”, acuzaţi de şantaj, lipsire de libertate şi loviri sau alte violenţe. Cei care şi-au petrecut noaptea în arestul poliţiei sînt Stila Goşu, de 29 ani, Mitică Goşu, de 23 ani, Ionuţ Vanghelici, de 29 ani, Petrică Tomescu, de 36 ani, Daniel Zorică, de 22 ani, toţi din Constanţa şi Vasilică Coşman, de 29 ani, din Ovidiu, acuzaţi de comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate şi loviri sau alte violenţe. În plus, Stila Goşu mai este învinuit şi de şantaj. Anchetatorii au stabilit că, pe 3 decembrie 2008, în jurul orei 19.00, cei şase l-au atacat pe un om de afaceri constănţean, în faţa Casei de Cultură, pe strada Dezrobirii. După ce l-au urcat cu forţa într-un autoturism marca Mercedes, interlopii l-au dus la barul „Vînătorul”, din Constanţa, (n.r. - locul de întîlnire al membrilor clanului “Spaniolu”), unde l-au bătut cu pumnii şi cu picioarele pînă l-au umplut de sînge. După cîteva zile, Stila Goşa a şantajat alţi doi oameni de afaceri constănţeni pe care i-a obligat să dea suma de 158.570 de lei. Procurorii spun că Stila Goşu a încercat să dobîndească această sumă pentru sine şi pentru Ionel Băloi, administrator al S.C. Bussiness & CO S.R.L. Constanţa. Cercetările procurorilor au scos la iveală faptul că victimele agresiunilor împrumutaseră bani de la cămătari, fără a-i mai putea returna. Atunci au intervenit recuperatorii interlopi, care au decis să îi sperie pe datornici. Anchetatorii spun că cei şase nu au recunoscut acuzaţiile aduse. La ora închiderii ediţiei, audierile la Parchet erau în toi, iar mîine, cei şase interlopi şi alţi posibili complici de-ai lor vor fi prezentaţi în faţa judecătorilor cu propunere de arestare. Reamintim că Tomescu şi Vanghelici nu sînt la primul conflict cu legea şi mai au dosare penale pe rolul instanţelor în care sînt ori în postura de acuzaţi, ori de părţi vătămate.