Cinci jucători de la Viitorul chemați la naționala de tineret

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Preliminariile EURO 2019

Cinci jucători de la Viitorul chemați la naționala de tineret

Sport 04 Octombrie 2018 / 17:28 720 accesări

Selecționerul reprezentativei de tineret a României, Mirel Rădoi, a anunțat numele celor 22 de jucători pe care se va baza în ultimele două meciuri din preliminariile EURO 2019, care pot aduce calificarea naționalei Under 21 la turneul final. Tricolorii „mici” vor întâlni Țara Galilor (la 12 octombrie, ora 19.00, stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca) și Liechtenstein (la 16 octombrie, ora 21.00, stadionul „Ilie Oană” din Ploiești), iar în cele două partide au nevoie de patru puncte pentru a obține calificarea directă la turneul final programat anul viitor în Italia și San Marino.

De la FC Viitorul, Mirel Rădoi a apelat pentru partidele cu Țara Galilor și Liechtenstein la fundașii Radu Boboc și Virgil Ghiță, precum și la mijlocașii Andrei Ciobanu, Ianis Hagi și Alexandru Mățan. Pe lângă cei cinci jucători de la formația constănțeană, la lotul național Under 21 au mai fost convocați alți patru jucători crescuți și formați la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” de la Ovidiu: portarul Cătălin Căbuz, mijlocașii Dragoș Nedelcu și Alexandru Cicâldău, precum și atacantul Florinel Coman.

Lotul convocat pentru cele două întâlniri este următorul - portari: Ionuț Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (FC Hermannstadt) și Andrei Vlad (FCSB); fundași: Radu Boboc și Virgil Ghiță (ambii FC Viitorul), Mihai Butean (Astra Giurgiu), Ricardo Grigore (Dinamo București), Adrian Rus (Sepsi Sf. Gheorghe), Alex Pașcanu (Leicester City) și Florin Ștefan (Sepsi Sf. Gheorghe); mijlocași: Andrei Ciobanu, Ianis Hagi și Alexandru Mățan (toți de la FC Viitorul), Dragoș Nedelcu, Dennis Man și Olimpiu Moruțan (toți de la FCSB), Răzvan Oaidă (FC Botoșani) și Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova); atacanți: Florinel Coman (FCSB), Andrei Ivan (Rapid Viena), George Pușcaș (Palermo) și Adrian Petre (Esjberg).

Reunirea lotului este programată duminică, 7 octombrie, la Buftea.



12