Sportul juvenil constănţean continuă seria succeselor din acest sezon, palmaresul fiind îmbogăţit de cele cinci medalii obţinute la Campionatele Europene de haltere rezervate juniorilor II, care au loc în Polonia. Oraşul de la ţărmul mării a aliniat la startul întrecerii trei sportivi, Laura Pricopie, Ionela Broască şi Florin Mihai, cu dublă legitimare, LPS “Nicolae Rotaru” - CS Farul, toţi pregătiţi de Angheluş Beşleagă. De comun acord, cele două cluburi au decis ca fetele să reprezinte LPS “Nicolae Rotaru”, iar băiatul pe CS Farul. Dublă campioană continentală în urmă cu un an, Laura Pricopie şi-a confirmat valoarea şi la competiţia de la Cheichanow, chiar dacă a schimbat categoria, urcând la 48 de kilograme. Micuţa sportivă descoperită la Nisipari de antrenorul Angheluş Beşleagă a câştigat două medalii de aur, la total, cu 145 kg, şi la stilul aruncat, cu 85 kg, la care s-a adăugat medalia de bronz la stilul smuls, cu 60 de kilograme. „Mă aşteptam ca Laura să urce pe podium, pentru că îi ştiu foarte bine valoarea. A făcut însă un concurs excelent şi s-a autodepăşit, stabilind un nou record personal”, a spus directorul LPS “Nicolae Rotaru”, Andrei Szemerjai. Surpriza a venit de la Ionela Broască, la categoria 44 kg, constănţeanca trecându-şi în cont două medalii de bronz, la total, cu 126 kg, şi la stilul aruncat, cu 71 kg, dar şi un loc 7 la stilul smuls, cu 55kg. „Ionela a confirmat progresul făcut în ultimul timp, dar a avut şi un pic de ghinion. La aruncat, a fost la egalitate cu vicecampioana europeană, dar a pierdut duelul la greutatea corporală, iar la smuls a ridicat un un kilogram mai puţin decât locul secund”, a explicat Szemerjai. În întrecerea băieţilor, Florin Mihai a participat la categoria 62 kg, ocupând de trei ori locul 5, la total, aruncat şi smuls.
IGNORAŢI DE FEDERAŢIE. Directorul LPS “Nicolae Rotaru” a acuzat dezinteresul Federaţiei Române de Haltere faţă de sportivii constănţeni. „Cei trei nu au fost susţinuţi în niciun fel de federaţie. S-au antrenat în condiţiile oferite de clubul nostru, iar în ultima lună au fost sprijiniţi şi de DJST Constanţa. Am făcut un memoriu la federaţie, am discutat cu preşedintele forului, Nicu Vlad, dar nu s-a schimbat nimic. Nu înţeleg de ce li se aplică acest tratament, mai ales că Laura era deja dublă campioană europeană. Mă bucură mult faptul că sportivii şi-au îndeplinit obiectivele şi că nu au muncit degeaba toată vara. Sper că federaţia a văzut ce face acest antrenor tânăr şi îşi va schimba atitudinea”, a spus Szemerjai.