Cinci milioane de ucraineni au nevoie de ajutor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cinci milioane de ucraineni au nevoie de ajutor

Externe 02 Martie 2015 / 00:00 507 accesări

Circa cinci milioane de persoane au nevoie de ajutor umanitar din cauza conflictului din estul Ucrainei, a estimat, vineri, ONU, vorbind despre ”o situație foarte sumbră”. ”Există, într-adevăr, o criză umanitară în zonele controlate de separatiști”, a subliniat coordonatorul pentru ajutor umanitar al ONU în Ucraina, Neal Walker, la trecerea sa prin Bruxelles, pentru a încuraja instituțiile europene să contribuie la un nou apel pentru fonduri de 316 milioane de dolari, lansat săptămâna trecută. ONU estimează că 4,7 milioane de persoane aflate în teritoriul separatist, în zonele de luptă sau în imediata lor apropiere au nevoie de ajutor. În plus, 300.000 de persoane s-au refugiat în alte regiuni ale țării și un milion în străinătate, pentru a scăpa de acest conflict care a făcut 5.800 de morți în zece luni.

            Pentru a trimite ajutorul, așa cum a fost cazul în timpul unor operațiuni specifice începând din septembrie 2014, ONU trebuie să traverseze linia de front a armatei ucrainene. Trebuie construite adăposturi de urgență, echipamente sanitare, trebuie racordată apa și este o nevoie disperată de medicamente, a enumerat Walker. ”Acești oameni au trăit în condiții extrem de dificile, sub bombardamente constante... S-au ascuns în pivnițe și subsoluri, au trăit fără toalete, de multe ori fără alimente, fără apă și căldură”, a descris el. Walker a relativizat, de asemenea, impactul umanitar al recentei întreruperi de către Kiev a alimentării cu gaze a teritoriilor separatiste. ”Fie că este gaz sau nu, multe clădiri nu au încălzire. Ferestrele lor sunt toate sparte și acoperișurile străpunse”, a declarat coordonatorul ONU.

Taguri articol


12