Cinci persoane, între care trei poliţişti, au ajuns la spital, sâmbătă seară, în urma unui conflict izbucnit la o petrecere organizată într-un bloc din Timişoara, iar mai mulţi participanţi la altercaţie sunt audiaţi de oamenii legii. Potrivit poliţiştilor, conflictul a avut loc într-un imobil din Timişoara, unde se desfăşura o petrecere aniversară pentru un copil de trei ani. La un moment dat, unul dintre vecini, deranjat de gălăgie, a solicitat sprijinul Poliţiei. Astfel, la faţa locului s-au deplasat mai mulţi poliţişti care au mers să discute cu petrecăreţii, însă aceştia au devenit recalcitranţi şi s-au luat la bătaie cu oamenii legii. În urma altrecaţiei, trei poliţişti au fost răniţi, fiind transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Judeţean din Timişoara. Unul dintre agenţi a fost rănit grav la cap De asemenea, tatăl şi unchiul copilului sărbătorit au fost răniţi, necesitând transportul la spital. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje ale Poliţiei, care au reuşit, în final, să aplaneze conflictul. Mai multe persoane, printre care şi bunicul copilului sărbătorit, au fost duse la audieri, poliţiştii demarând o anchetă în acest caz.