Cinci pescăruşi găsiţi morţi pe malul lacului Griviţa, depistaţi cu gripă aviară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cinci pescăruşi găsiţi morţi pe malul lacului Griviţa, depistaţi cu gripă aviară

09 Februarie 2017 / 20:28 755 accesări

Potrivit unui buletin de analiză emis de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, a fost confirmată influenţa aviară la cinci pescăruşi găsiţi morţi pe malul lacului Griviţa, transmite Primăria Sectorului 1, care precizează că a constituit celulă de criză.

"La nivelul Primăriei Sectorului 1 s-a constituit o celulă de criză pentru combaterea răspândirii cazurilor de gripă aviară pe teritoriul acestei zone administrative. Potrivit unui buletin de analiză, emis de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală, a fost confirmată influența aviară la cinci pescăruși găsiți morți pe malul lacului Grivița, în aval de barajul Străulești. În aceste condiții, Direcția Sanitar - Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București, instituția care conduce celula de criză de la nivelul Capitalei, a stabilit o zonă de supraveghere sau monitorizare de 10 kilometri în jurul locației unde au fost descoperite cazurile de gripă aviară. Această zonă de supraveghere cuprinde Sectoarele 1, 2, 5 și 6 din Municipiul București precum și localitățile Tunari, Otopeni, Corbeanca, Buftea, Mogoșoaia, Chitila, Dragomirești Vale și Chiajna din județul Ilfov", potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Sectorului 1, remis joi seară MEDIAFAX.

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache a cerut tuturor directorilor din primărie să ia toate măsurile pentru a izola focarul de gripă aviară și pentru a preveni răspândirea sa pe raza Sectorului 1.

“Doresc să asigur populația Sectorului 1 că administrația locală va aplica toate măsurile legale pentru a ține situația sub control. Până la această oră, în sectorul 1, nu a fost înregistrat nici un caz de gripă aviară la păsările domestice din gospodăriile populației. Fac un apel la cetățenii Sectorului 1 să respecte cu strictețe toate măsurile decise de administrația locală și de celelalte instituții implicate în combaterea răspândirii cazurilor de gripă aviară”, a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Totodată, au fost luate mai multe măsuri în cadrul celulei de criză precum: păsările să fie închise în adăposturi pentru evitarea contactului dintre păsările domestice și păsările sălbatice, este interzisă permiterea accesului păsărilor domestice la luciuri de apă, lacuri, bălți, râuri și orice altă amenajare hidrologică artificială sau naturală, pentru a minimiza contactul acestora, direct sau indirect, cu păsările sălbatice, interzicerea organizării pe teritoriul Sectorului 1 de piețe, târguri sau expoziții de păsări, rațele și gâștele domestice vor fi separate de alte păsări de curte, copiii să nu fie lăsați să se joace cu păsări domestice sau păsări sălbatice şi totodată este interzisă atingerea cu mâna neprotejată cu mănușă a cadavrelor de păsări.

Medicii veterinari oficiali vor efectua inspecții sanitar-veterinare la păsările domestice din zona de supraveghere pentru a identifica eventuale noi cazuri de îmbolnăvire sau mortalitate la păsări.

Taguri articol


12